Antrenorul echipei BC Timişoara a analizat din punct de vedere individual lotul formaţiei piteştene şi ştie de unde vin principalele pericole pentru echipa sa în meciul cu BCM U de duminică. Petricevic îl vede pe veteranul Adrian Voinescu drept un jucător "Duracell", dar spune că mai sunt şi alte nume grele în lotul lui Tudor Costescu.
Am lucrat cu Adrian Voinescu la naţionala României. Cu multă simpatie, e un jucător „Duracell” în baschetul românesc. În ciuda vârstei şi a faptului că pe când evolua la Dinamo era şi jurnalist şi avea un program încărcat a reuşit să joace la un nivel foarte ridicat. Bravo lui, e dovada unui sportiv bun. Pe Senai l-am antrenat la Arad. A fost o tentativa să îl aducem la Timişoara. Un jucător care a avut sezoane excepţionale şi care joacă foarte bine chiar dacă are o vârstă mai înaintată. La Piteşti mai sunt Darko Vujacic, Stefanovic sau jucătorii americani pe care îi au, precum Geenie.
Petricevic mai spune că va avea parte şi de o revedere fericită cu unul dintre foştii săi elevi.
Grubisic a fost 2 ani la Timişoara şi e alături de cei de aici sau alţii precum Velickovic, Tudosă sau Talabă câştigător de Cupa României. Mă bucur foarte mult că ne vom revedea.
Antrenorul Timişoarei crede că în tur a învins echipa mai bună.
Atunci când am pierdut acasă în tur ne-a învins echipa mai bună în acel moment. Respect echipa din Piteşti, dar dincolo de asta îmi doresc să îi învingem duminică. Am încredere în jucătorii mei şi sper să ne strângem mâna cu toţii la final.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!