Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

PLAYOFF 2011. CRONICĂ. Steaua Turabo Bucureşti vs CSU Asesoft Ploieşti 81-85 (Meciul 4)

Adrian Micinic, Foto: Ionut Badea

Adrian Micinic, Foto: Ionut Badea
05.05.2011

     81 - 85    
   STATISTICA   

CSU Asesoft Ploieşti s-a calificat în finala Diviziei A la baschet masculin - ediţia 2010/11 după victoria repurtată în cursul serii de joi (05.05), la Sala Regimentului de Gardă Mihai Viteazu din Bucureşti, asupra Stelei Turabo, în Meciul 4 al seriei pe care cele două echipe au susţinut-o în turul al doilea al playoff-ului. Rezultatul final a fost de 85-81, iar scorul general de 3-1 în favoarea echipei prahovene.

Militarii cu Mandache şi Popescu titularizaţi în locul lui Tomeljak şi Căruţaşu, ultimul accidentat în finalul Meciului 3, au început mai bine reuşind să marcheze primele trei coşuri ale partidei. Ofensiva Stelei a funcţionat extrem de bine proporţionat în prima parte a secvenţei inaugurale, cei cinci titulari marcând pe rând în primele patru minute ale partidei pentru a duce scorul la 12-3. După coşul lui Bogdan Ţibârna echipa oaspete s-a lansat spre un parţial de 9-0, pe parcursul căruia Doneal Mack a adăugat cinci puncte şi CSU Asesoft conducea pentru prima dată, scor 15-14, în minutul 7. Situaţia s-a mai schimbat de două ori, Cătălin Burlacu reuşind să transforme două aruncări libere pentru a stabili rezultatul sfertului inaugural, scor 19-21.

Calhoun Qarraan a marcat primele 10 puncte ale ploieştenilor în sfertul al doilea, incluzând un coş de trei puncte şi două de două puncte împreună cu mai multe reuşite de la linia de pedeapsă pentru a duce scorul la 21-31 în minutul 13 al partidei.
Steaua opreşte acest iureş, prin Hristo Nikolov şi Virgil Stănescu, dar de cealaltă parte Adrian Guţoaia înscrie cinci puncte, iar Kevin Ford a adăugat patru pentru a menţine pe Asesoft la timonă. Qarraan mai înscrie o dată din acţiune şi Guţoaia stabileşte scorul primei reprize după aruncarea de trei puncte a lui Mandache, acesta fiind de 38-48.

Repriza a doua începe asemenea primei, cu formaţia gazdă în prim plan. Steaua pune primele şase puncte pe tabela de marcaj şi scorul devenea 44-48. Replica alb-albaştrilor vine din mâna lui Adrian Guţoaia, jucător aflat la cea mai bună reprezentaţie din scurta sa carieră la nivel de seniori. Sportivul sosit în vară tocmai de la Steaua a izbutit şapte puncte în decurs de două minute jumate pentru a duce pe CSU Asesoft la 57-46, chiar după 25 minute de joc efectiv. Gazdele nu au reuşit să reducă din handicap până la încheierea acestui interval, Guţoaia mărind diferenţa la 13 lungimi, înainte ca Stănescu să stabilească scorul de 58-69, la intrarea în sfertul decisiv.

Ivan Tomeljak marchează de trei ori din acţiune, incluzând şi o reuşită din afara semicercului pentru a duce scorul la 65-71 în minutul 33 al partidei, într-o perioadă de joc în care echipa din Prahova nu a reuşit nici măcar să arunce la coş, contabilizând trei posesii pierdute înlănţuite, incluzând şi un fault ofensiv. Stănescu marchează pentru a mai tăia din handicap, însă Adrian Tudor opreşte sângerarea cu o reuşită de trei puncte. Steaua răspunde cu aceeaşi monedă prin Popescu, iar Tomeljak duce scorul la 74-76 chiar la jumătatea sfertului decisiv. Mai aproape de atât Steaua nu a reuşit să se apropie.
A urmat o perioadă de trei minute şi jumătate de joc efectiv în care militarii nu marchează din acţiune, Bogdan Popescu reuşind totuşi să întrerupă această serie negativă cu şase secunde înainte de epuizarea timpului de joc ducând scorul la 81-84. Tudor a împărţit două aruncări libere în penultima secundă pentru a mări avantajul la patru lungimi şi prin care a adus liniştea. Scor final 81-85 şi CSU Asesoft Ploieşti este în finala campionatului pentru a 8-a oară consecutiv.

Adrian Tudor a bifat 16 puncte şi 7 pase decisive, Calhoun Qarraan a adăugat 16, iar Adrian Guţoaia a izbutit 15 puncte la cel mai consistent meci al său în playoff. Levente Szijarto şi Kevin Ford au adăugat câte 11 puncte, în vreme ce Cătălin Burlacu a efectuat doar trei aruncări din acţiune în 33 minute de joc pentru 6 puncte, 10 recuperări şi 2 intercepţii.

Virgil Stănescu a totalizat 22 puncte, 7 pase decisive şi 4 recuperări, Bogdan Popescu a adăugat 18 puncte, Ivan Tomeljak a terminat cu 11 puncte şi 4 pase decisive, Andrei Mandache a contribuit cu 10 puncte, 4 intercepţii şi Hristo Nikolov a avut 5 puncte, 13 recuperări şi 3 intercepţii.

6 comentarii la aceasta stire:
  • CSA Steaua București tzony :

    Intrebare?
    Am si eu o intrebare pentru cei care au vazut meciul...voua vi se pare arbitrajul in regula? Deci sa fie clar nu zic ca a fost Pro Asesoft sau Pro Steaua...Dar mie mi se pare ca arbitrajul este de toata jena...niste greseli care pur si simplu nu stii daca sunt "hotii" sau pur si simplu arbitrii atat de slabi (sa nu zic prosti)...pentru ambele echipe au fost niste decizii de sa te doara capu... In alta ordine de idei felicitari asesoftului nu cred ca au meritat 100% dar asta este subiectiv..Felicitari tanarului Gutoaia! Si cel mai important felicitari echipei Steaua! Sunteti minunati si va multumim!

    cu 14 ani în urmă (05.05.2011) Raspunde
  • suporteru lu peste :

    putin tembeli
    tzony, am fost ieri la meci, azi nu am putut sa ma duc si l-am vazut inregistrat. Iti spun de ieri: senzatia pe care ti-o dau arbitrii este ca vor sa se dea in spectacol. Au fost de toate, pasi nefluierati, 3 secunde, faulturi impartite cu foarte multa darnicie in dreapta si stanga, cand chiar nu era nevoie. Cea mai tembela decizie mi s-a parut urmatoare: Westrol are 2 libere cu 13 secunde inainte de final, le marcheaza pe amandoua (arbitrul de sub panou a supravegheat aruncarile si i-a dat mingea lui Westrol sa arunce de fiecare data) si scorul era 86-85. Poate ca Steaua ar fi transformat la randul ei alte 2 libere si urma o aruncare de 3 puncte a Asesoftului, care cel mult egala. Probabil meciul se incheia tot cu victoria Stelei. Dar ce fac arbitrii: unul din ei nu era atent la faza vorbind la masa oficiala, iar altul vorbea cu jucatorii la mijlocul terenului (chiar in fata noastra, a spectatorilor). Brusc isi aduc aminte cei 2 ca trebuiau sa fie atenti. Celalalt se pierde cu firea si il pune pe Westrol sa repete o libera. Americanul rateaza, urmeaza o lupta pentru minge sub panou si se duc cele 13 secunde. Timpul expirase si arbitrii tin mortis sa mai bata si Bogdan Popescu 2 libere, desi daca a fost faultat a fost dupa fluier si oricum omul tocmai sarbatorea.
    Concluzie: bataie de joc la adresa ambelor echipe, pentru ca au modificat mersul jocului.
    Au fost 2 meciuri crancene si cred ca Steaua a pierdut tactic jocul: prea putine combinatii si prea multa baza pe jucatori doar ca individualitati. Dupa ziua de ieri, Arnautovic a reusit sa suprinda mult de tot printr-un jucator tanar si odihnit care a avut exact plusul de energie pentru a anihila un om si totodata a inscrie 15 puncte. In plus Asesoftul a avut mai multe cosuri reusite ca urmare a unor combinatii intre 3 oameni, in vreme ce Steaua s-a bazat foarte mult pe o singura pasa (probabil s-a vazut si diferenta intre a avea 2 conducatori de joc care joaca de multe ori si impreuna si nu a avea decat unul pe care il bagi si il scoti ca sa nu mai inteleaga nimic)

    cu 14 ani în urmă (05.05.2011) Raspunde
  • CSA Steaua București tzony :

    sa se dea in spectacol?
    Cu ce sa se dea in spectacol? Ca sunt atat de prosti? Deci sincer sincer eu cred ca arbitrii acestia strica complet spectacolul si meciurile! Bai frate sunt semifinalele hai sa aducem si noi niste arbitrii cu adevarat competenti care nu se lasa intimidatii cand striga iacobescu la ei si care chiar arbitreaza serios...

    cu 14 ani în urmă (06.05.2011) Raspunde
  • lucian.popescu :

    .
    felicitari ciulin....un gunoi!

    cu 14 ani în urmă (06.05.2011) Raspunde
  • tarabostes :

    semifinala
    Steaua nu a pierdut semifinalele datorita arbitrilor. 3 din 4 reprize pierdute in meciul 4; meciul 3 castigat vai mama lui ..era de asteptat sa nu reuseasca iar si iar sa castige in prelungiri. Daca va cautati explicatii pe arbitraj ajungeti ca Sibiul care atat a invocat arbitrajele incat a uitat sa mai joace baschet. Judecati la rece si cautati explicatii la echipa Steaua nu la Iacobescu, Arnautovici, SOV sau Ghita. Intrebati conducerea voastra cum l-a dat de prost pe Gutoaia si l-a luat pe Carutasu (Carutasu altfel jucator foarte bun dar la apus de cariera..ce perspectiva va ofera Carutasu ??). Modul de selectie a jucatorilor Stelei mi se pare usor depasit. Asesoft a schimbat de 2 ori echipa in nici un an: odata deliberat-in vara- si odata fortat , in iarna ( a pierdut 2 jucatori sub panou) si a ajuns in finala. Mi se pare remarcabil.

    cu 14 ani în urmă (06.05.2011) Raspunde
  • CSU Asesoft Ploiești suporterbaschet :

    .
    @tarabostes ai dreptate doar ca unii sunt asa convinsi ca asesoftul fura incat nu le mai vad niciun merit . Nu vad cum asesoftul are o echipa foarte tanara si joaca in continuare la un nivel ridicat , iar un mare merit cred ca il are Arnautovici si cred ca anu asta o sa fie si al 8-lea titlu . Parerea mea .

    cu 14 ani în urmă (06.05.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii