Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

PLAYOUT 2011. AVANCRONICĂ. SCM Craiova - CSU Cuadripol Brașov

Ioana Ardereanu

Ioana Ardereanu
28.04.2011

 

Cea de-a doua fază a Playout-ului disputată de SCM Craiova, ocupanta locului 13 și CSU Cuadripol Brașov, codașa clasamentului, va debuta pe 29 și 30 aprilie pe terenul craiovenilor, acolo unde ambele formații vor lupta pentru a scăpa de ”coșmarul” oricărei echipe prim divizionare - retrogradarea. 


Primele două astfel de partide vor constitui cea de-a treia respectiv a patra confruntare directă între aceste echipe, formația craioveană impunându-se în ambele manșe cu un categoric 102-74 pe teren propriu și un echilibrat 76-83 la Brașov.

Ambele formații au ajuns la frontiera celor două eșaloane baschetbalistice după un parcurs dezamăgitor în timpul sezonului regulat. Astfel că SCM Craiova, dupa un debut fulminant, reușind 4 victorii în primele 7 etape, a continuat cu o serie îndelungă de eșecuri, adjudecând-și doar încă două reușite pâna la finalul campionatului. În timp ce linia de clasament a craiovenilor indica la sfârșit 6 victorii și 24 de înfrângeri, Cuadripol Brașov obținea doar o singură victorie, pe teren propriu în fața celor de la Miercurea Ciuc.

Nici prestația din prima fază a playout-ului nu a reușit să salveze parcursul slab al celor două echipe din acest sezon. Pe când oltenilor li s-a administrat un sec 3-0 de către Municipal București (92-86, 112-92, 107-81), echipa Brașovului a avut o răbufnire de orgoliu, după două înfrângeri pe terenul celor din Otopeni (85-57, 78-63), reușind în meciul 3 o surprinzătoare victorie la limita (81-79). Speranțele unei posibile salvării s-au naruit însă pentru aceștia în cel de-al patrulea meci, atunci când formația Otopeniului și-a adus aminte de poziția sa în clasament și implicit de ratarea playoff-ului la limită, impunându-se ferm la o diferență de 41 de puncte (104-63).

Echipa craioveană, deși pornește ca favorită în seria meciurilor cu CSU Brașov, disputele vor fi cu siguranță unele echilibrate și spectaculoase. În timp ce Adrian Budurean se va baza în continuare pe jucătorii străini din lotul echipei sale, antrenorul brașovean Milorad Perovic își va pune speranțele în ambiția tinerilor români Octavian Boian și Radu Paliciuc, dar și în experința veterenaului campionatului românesc, Zeljko Bubanja.

Pentru a doua oară consecutiv, ambele echipe, SCM Craiova și CSU Brașov sunt puse în situația de a juca  până în ultima fază a Playout-ului. Dacă anul trecut, aceste echipe au reușit să ducă în divizia B pe Gladiator Cluj-Napoca și Dinamo București, salvându-se de la retrogradare, sezonul acesta una dintre cele două formații este nevoită să părăsească prima scenă a baschetului românesc.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii