Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

PLAYOUT 2011. CRONICĂ. CS Energia Rovinari - Politehnica Iași 108-100

Ioana Ardereanu

Ioana Ardereanu
15.04.2011

Energia Rovinari a abordat meciul din această seara sub o mare presiune datorată atât pierderii primului meci, cât mai ales accidentării principalului său jucător, Louis Darby. Cu toate acestea, gruparea gorjană a reușit să se impună în fața Politehnicii Iași,cu scorul de 108-100, după un meci de mare luptă, aflat sub semnul echilibrului până în ultimele momente ale partidei.

Începutul partidei s-a dovedit a fi unul foarte echilibrat. Astfel, după 5 minute de joc, tabela indica scorul de 13-16 în favoarea echipei ieșene. Viorel Mocanu a redus din handicap, aducându-și echipa la diferență minimă, 24-25 înainte cu un minut de finalul sfertului întâi, pentru ca mai târziu tot el să-și aducă în avantaj echipa, scor 26-25. Primul sfert s-a încheiat prin reușita de trei puncte a lui Porter Troupe, scor 29-25.

Sfertul secund nu a adus schimbări majore pe tabela de marcaj, cele două formații aflându-se pe rând la conducere, diferența nedepășind cota celor 5 puncte. Minutul 13 al partidei a fost momentul în care situația gorjenilor a devenit din ce în ce mai critica, Silviu Lupusavei acumulând cea de-a patra greșeala personală, în timp ce Porter Troupe se afla la cea de-a treia. Cu o diferență de 4 puncte în continuare pentru ieșeni, cel de al doilea sfert s-a incheiat cu scorul de 50-54, Energia aflându-se în declin.

Pivotul echipei grojene, Rafal Bigus a restabilit egalitatea ducând scorul la 54-54, în minutul 22 al partidei, prin două acțiuni consecutive. Scorul pare să meargă cap la cap, în minutul 5 al celui de-al treilea sfert scorul indicând egalitate, 62-62. Printr-o reușită din spatele semicercului, extrema Energiei, Viorel Mocanu majorează avantajul echipei sale, ducând scorul la 76-68. Tabela indica pentru ultima dată în sfertul trei egalitate, Marinkovic reușind să înscrie de după linia de 6.75 de trei ori în ultimele 2 minute.

Sfertul patru a început cu înca două reușite de trei ale aceluași Marinkovic. Echilibrul s-a menținut pe tot parcursul, tabela indicând numai puțin de 5 egalitați până cu trei minute înainte de final, la scorul de 93-93. După acest moment, Energia a preluat inițiativa, pe care nu a mai cedat-o până la final, reușind să învingă în acest fel, meritat, dar foarte greu, cu scorul de 108-100.

Spectacolul baschetbalistic de la Tg-Jiu, a fost întregit de performanțele celor doi jucători gorjeni, Porter Troupe și Viorel Mocanu, care au reușit să își depășească recordurile stagionale cu un indice de 43 la eficiență( 37 pts., 5 rec., 7 pd.) respectiv 38 la eficiență( 32 pts., 11 rec., 2 pd.). Tabloul performerilor gorjeni a fost întregit de Rafal Bigus cu un nou double double( 15 pts., 15 rec.,  3 capace). O surpriză plăcută a fost și rezerva Energiei, Alexandru Gliga care a punctat de trei ori din spatele semicercului, din tot atâtea încercări.

Pentru gruparea ieșeana, performerii acestei partide au fost același Leroy Dawson cu un indice de 24 la eficiență(  22 pts. 3 rec., 9 pd.) și Dumitru Anghel cu 20 la eficientă( 16 pts., 4 rec.,). Un alt component ieșean remarcat în această seară a fost și Nenand Marinkovic, cu 6 aruncări de trei puncte maracte din 8 încercări, 5 dintre aceste reușite fiind înscrise în mai puțin de 4 minute efective de joc.

Prin prisma numărului mare de aruncări înscrise din spatele semircercului, 24( 11- Energia Rovinari, 13- Politehnica Iași), meciurile de luni și marți, 18 respectiv 19 aprilie, de pe terenul ieșenilor, se anunță spectaculoase și fără certitudinea unei echipe favorite.

Încă o dată, suporterii Energiei au avut un mare aport la obținerea victoriei, scandând numele echipei gazdă pe aproape toată durata meciului și punând presiune pe echipa oaspete, dovedind astfel că baschetul este cel mai iubit sport în orașul de pe Jiu.

1 comentariu la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca highflyer :

    leroy
    sper sa prinda o echipa mai buna. in acest moment demonstreaza ca este unul din cei mai buni sg/pg din romania.

    cu 13 ani în urmă (15.04.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii