Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

PLAYOUT 2011. CRONICĂ. CS Otopeni - CSU Cuadripol Braşov 85 - 57

Costin Marinescu

Costin Marinescu
13.04.2011

  23-15, 20-17, 22-13, 20-12  
85 - 57
CS Otopeni STATISTICA CSU Cuadripol

CS Otopeni s-a impus cu 85 – 57 în faţa CSU Cuadripol Braşov în primul meci al seriei din prima fază a Playoutului 2011.

CS Otopeni au condus în debutul partidei cu 7 – 2, toate punctele ilfovenilor fiind marcate de Belanovic. După patru minute de joc Braşovul a revenit la două lungimi în spate, 9 – 7, prin punctele marcate de Boian şi Bubanja, însă elevii lui Eugen Ilie au reuşit un parţial de 12-2 şi s-au instalat definitiv la conducere. Diferenţa dintre cele două echipe a oscilat pe parcursul întâlnirii dar Braşovul nu a lăsat niciun moment impresia că poate întoarce soarta partidei, indiferent ce jucători avea Otopeniul în teren.

Eugen Ilie a rulat întreg lotul oferind minute importante unor jucători mai puţin folosiţi în campionat. Astfel Aurel Urucatu şi Vlad Jiscanu au primit peste 23 de minute de joc iar Cătălin Vlaicu 15. Jiscanu a reuşit 11 puncte şi 5 recuperări iar Urucatu 9 puncte şi 6 recuperări.  Medvedj, Popovic şi Scott, “piesele grele” ale Otopeniului, nu au evoluat mai mult de 15 minute fiecare.

Cu 14 puncte şi 9 recuperări, Aleksandar Belanovic a fost cel mai bun jucător al gazdelor. El a fost urmat pe lista marcatorilor de Popovic cu 13 puncte. Dani Popescu a reuşit şase puncte şi tot atâtea pase decisive.

Miorad Perisic, antrenorul Braşovului, a folosit la rândul său toţi jucătorii trecuţi pe foaia de joc. Zeliko Bubanja a fost, din nou, leaderul echipei sale. Sârbul şi-a trecut în cont, în cele 26 de minute jucate, un double-double, 13 puncte şi 11 recuperări. Horia Codin a marcat 11 puncte iar Radu Paliciuc a reuşit să înscrie 6 puncte şi să recupereze 5 mingi.

În urma acestui rezultat ilfovenii conduc cu 1-0 la general. A doua partidă a seriei se va disputa tot la Otopeni, joi, 14 aprilie, de la ora 16:00.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii