Politehnica Iași a produs surpriza primelor partide din cadrul playout-ului, câștigând prima partidă în fața celor de la Energia Rovinari, chiar pe terenul acestora, cu scorul de 90-86. După un meci controlat de către oaspeți pe toată durata acestuia, echipa ieșeană a reușit să obțină o victorie prețioasă în fața suporterilor din Târgu Jiu, destrămându-le orice speranță de-a mai termina prima fază a playout-ului în trei meciuri.
Partida a debutat uc patru aruncări din spatele semicercului, trei aparținând ieșenilor, printre care două lui Dumitru Anghel, tabela indicând, în minutul 5, scorul de 13-14 în favoarea echipei oaspete. Componentul ieșean Brice Kabengele a reușit să-și ducă, pentru prima dată, echipa la o diferență de 8 puncte grație unor trei acțiuni proprii, consecutive, finalizate cu două puncte. În același timp, prin cea de-a patra reușită de trei puncte a sa, Dumitru Anghel a majorat avantajul Politehnicii, stabilind scorul de 24-33. Cele două liberele înscrise de către Louis Darby au consemnat încheierea primelor zece minute, tabela indicând avantajul surprinzător al oaspeților, scor 39-22.
Diferența s-a micșorat, însa în minutul șase al celui de-al doilea sfert, atunci când Viorel Mocanu și Alexandru Gliga au reusit să puncteze din spatele semicercului, scorul devenind 39-45. Reușitele de trei puncte aparținând lui Leroy Dawson și încă odată a lui Viorel Mocanu, au stabilit scorul de 47-52, diferenta continuând sa fie în favoarea iesenilor înainte cu 1.40 de finalul primei reprize. Gorjenii au revenit în joc, astfel că după 20 de minute Politehnica Iași a intrat la vestiare cu un avantaj minim, 52-51.
Sfertul trei a început cu Energia trecând pentru prima data de la debutul partidei, în avantaj, 55-54, prin reușitele de două puncte ale lui Porter Troupe și Stefan Nikolic. Din minutul 24, meciul a părut a merge într-o singură dierecție, diferența majorandu-se în defavoarea formației ieșene, scor 63-54. După două minute în care nicio formație nu a izbutit să marcheze, ieșenii au izbutit să revină în joc, punctând prin Leroy Dawson și Bryan McCcullough. Scorul egal de 72-72, la finele sfertului trei, a fost stabilit de jucătorul Politehnicii, Mădălin Nicolae, în urma celor două reușite consecutive ale sale ce au valorat câte două puncte fiecare.
Ultimul sfert a început cu un fault tehnic, în urma căruia, Dawson și-a readus echipa în avantaj, 77-72. Silviu Lupusavei a fost aruncat în luptă de către antrenorul Nikolic, extrema izbutind să marcheze de două ori din spatele liniei de 6.75, restabilind egalitatea, 82-82. În ultimele 40 de secunde, în timpul cărora tabela arăta scorul de 84-86 în favoarea gruparii ieșene, echipa Energiei și-a ratat șansa victoriei irosind un atac în urma turnover-ul făcut de Milan Oluic. Astfel, coșul lui Dawson din spatele semicercului, marcat cu 10 secunde înaintea finalului partidei a adus un avantaj de 4 puncte ieșenilor, diferența pe care Porter Troupe a reușit să o micșoreze doar cu un punct, după un fault la aruncarea sa din spatele semicercului, cu 7 secunde până la sfârșitul partidei. Scorul final de 86-90 a fost stabilit de către Mădălin Nicolae printr-o reușită de la linia de libere, scor care a generat 1-0 la general în favoarea grupării ieșene.
Remarcați au fost:
CS Energia: Rafal Bigus 18 pts, Porter Troupe 19 pts., Louis Darby 16 pts., Viorel Mocanu 13 pts.
Politehnica Iasi: Leroy Dawson 29 pts., Mădălin Nicolae, Brice Kabengele, Bryan McCcoullgh, Dumitru Anghel( 4/6-3pts.) 14 pts.
Cu un Darby accidentat, un Nikolic Jr. total neinspirat și un Nikolic senior prea sigur pe el în partida de astăzi, Energia Rovinari pornește în meciul de mâine, de la Sala Sporturilor din Tg-Jiu, cu începerea orei 19.00, cu a doua șansă, riscând să piardă ambele confruntări de pe teren propriu.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!