Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca se pregătește de EuroBasket

Dan Oancia

Dan Oancia
24.01.2017

Deși mai sunt câteva luni bune până la startul Campionatului European de baschet masculin, Cluj-Napoca începe deja pregătirile pentru competiția de la începutul toamnei.

În următoarea jumătate de an, Sala Polivalentă își va mări capacitatea cu aproximativ 2.000 de locuri pentru a putea organiza competiția continentală.Inițial, lucrările trebuiau să înceapă din prima zi a acestei săptămâni, însă cele două zile libere acordate de Guvern i-au pus în stand by pe muncitori, urmând cel mai probabil ca de mâine să se apuce de lucru.

Cel de-al treilea etaj al Sălii Polivalenet va suferi modificări, unde va fi montată o tribună fixă cu capacitatea de 1.000 de locuri, pentru ca la parter să fie montată o tribună mobilă, ce se va extinde până aproape de parchet și care va fi demontată după Campionatul European.Lucrările vor fi stopate în perioada 19-23 aprilie, atunci când va avea loc Campionatul European de Gimnastică, potrivit directorului sălii, Ionuț Rusu.

Partidele echipei de baschet masculin a U-BT, respectiv cele ale handbalistelor de la Universitatea Cluj nu vor avea prea mult de suferit, cel puțin până la Campionatul European de gimnastică, întrucât atât în Sala Sporturilor „Horia Demian”, dar și în Sala Gheorghe Roman”, se pot desfășura antrenamente. În total, lucrările vor costa aproximativ 3,5 milioane de euro și vor fi suportate din bugetul local. Capacitatea totală a Sălii Polivalente va fi de 9.300 de locuri.

Sursă: cjsport.ro

*foto: cluj.com

3 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea nexco :

    10000
    Trebuia sa fie peste 10000 . Cum este pana la urma ???

    cu 8 ani în urmă (24.01.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Oldtimer :

    Bine ca este....
    Poate ca dintr-un narav de politichie (grandomanie / obisnuinta de gestiona numere de la 5 cifre in sus / tendinta de rotunji in sus etc) cineva a declarat ca o sa fie 10000. Acum se vede ca o sa fie 9300. Atata bai sa fie...
    Important insa este sa reuseasca sa umple scaunele acelea cat mai des, la evenimente sportive si culturale si sa-si scoata macar banii de subzistenta si mentenanta.
    Pana una-alta e "capra vecinului" din Cluj si hai s-o lasam in pace si sa ne vedem de ograda noastra.

    cu 8 ani în urmă (25.01.2017)
    • U BT Cluj-Napoca mihaicj:

      capacitate
      Am inteles ca putin peste 10000 va avea sala cu scaunele ce se pun la nivelul parchetului ( este un spatiu acolo destul de consistent ).

      cu 8 ani în urmă (27.01.2017)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii