Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Săptămâna emoțiilor: Raiffeisen Bank 3x3 Constanța Streetplay a încheiat duelul pentru calificarea la Jocurile Olimpice. 1 noiembrie, ziua în care se află deznodământul

Mihai Iordan

Mihai Iordan
28.10.2019

Săptămâna emoțiilor: Raiffeisen Bank 3x3 Constanța Streetplay a încheiat duelul pentru calificarea la Jocurile Olimpice. 1 noiembrie, ziua în care se află deznodământul

Raiffeisen Bank 3x3 Constanța Streetplay, care a avut loc weekend-ul trecut la City Park Mall a fost ultimul turneu major marca Sport Arena Streetball din anul 2019. Peste 250 de jucători au punctat din nou în clasamentul mondial pentru România, care la 1 noiembrie va afla dacă s-a calificat direct la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

România se află în luptă directă cu Franța pentru al doilea loc alocat continentului european, Rusia fiind detașat liderul clasamentului mondial. Rezultatele cursei pentru Tokyo 2020 vor fi anunțate vineri 1 noiembrie, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în Japonia, la Utsunomiya, gazda FIBA 3x3 World Tour Final 2019.

Gazdele de la BC Athletic Constanța s-au impus la categoria Open Masculin în turneul disputat pe terenul amplasat în interiorul City Park Mall. A fost o finala sută la sută constănțeană, dramatică până la ultimele secvențe, care s-a încheiat cu 15-14 pentru Athletic în fața celor de la Oha Pack.

Cezar Bărăgău a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, după ce și-a condus echipa către victorie și a fost și cel mai bun marcator, fiind premiat cu un ceas Tissot 3x3, oferit de către Albini Prassa, importator și distribuitor al mărcii de ceas elvețiene.

La feminin s-a impus Agro Squad București, după o finală la fel de aprigă cu fetele de la Rapid București, scor final 16-15. Meciurile de la categoriile de copii au creat o atmosferă extraordinară pe marginea terenului, cu galerii ad-hoc formate din părinți și bunici. Echipa Mexicanii a avut un parcurs perfect la Sub 18 ani, învingând în finală pe Deathwish cu 15-12 în timp ce Neînfricații au câștigat categoria Sub 12 ani după o finală incadescentă cu Guacamolii, scor 5-4. Error404 la U14 băieți, Firegirls la U14 fete și Seas Gladiators la Baby au fost celelalte campioane.

Constănțenii au avut parte de activități baschetbalistice în toată săptămâna premergătoare evenimentului pe terenul special amenajat în incinta City Park Mall. De asemenea, Rahsaan Williams, Kyle Kilgore, Darian Bryant și Fracois Affia, jucătorii echipei BC Athletic Constanța au susținut o demonstrație de slam-dunk duminică seara, o încheiere spectaculoasă a sezonului de baschet 3x3 din 2019.

Evenimentul este organizat de Asociatia Judeteana de Baschet Constanta în colaborare cu Sport Arena Streetball și City Park Mall și este susținut de: Raiffeisen Bank, Mastercard, Nike, Tissot, Douglas, Spartan, Horizon, Stirom Ltd., Hesperis Group, Ferma Stoian, Zizin, Radio România Constanța, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Primăria Municipiului Constanța. Powered by Kiss FM.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii