Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Schimbare importantă în LNBM în ceea ce privește Regula U23

Eduard Popa

Eduard Popa
27.05.2018

regula u23 baschet

Regula U23 a intrat în efect în sezonul actual al Ligii Naționale de Baschet Masculin și a adus o reîmprospătare în prima divizie a baschetului românesc.

Astfel, numeroși jucători tineri români au înregistrat un progres foarte bun care i-a propulsat chiar și în lotul naționalei României. Pe lângă baschetbaliști care au prins minute și în sezoanele precedente, precum Nandor Kuti sau Bobe Nicolescu, alți baschetbaliști U23 care au impresionat în acest sezon au fost Mirel Dragoste, Georges Darwiche, Radu Vîrnă, Lucas Tohătan, Tudor Gheorghe, Marius Ciotlăuș sau Mihai Măciucă.

Astfel, Consiliul Director al FRB, reunit la 23 mai, a decis să facă o modificare în regulament și să oblige cluburile să folosească un jucător U23 pe toată durata primei reprize și un român pe toată durata meciului.

Ce e și mai interesant este că în Grupa Valorică C, echipele vor fi obligate să evolueze cu 2 români pe parchet pe întreaga durată a partidei, din care un român să fie U23.

Cităm exact din documentul prezentat pe site-ul FRB:

„Regula romanilor: Masculin: cel putin un jucator roman prezent in permanenta pe teren, dar in SF 1 si SF 2 acesta sa fie sub 23 de ani; regula valabila pentru grupele A, B, rosie, galbena si albastru; pentru Grupa C si grupa verde – cel putin doi jucatori romani prezenti in permanenta pe teren, dintre care cel putin unul sa fie de U23”

Interesant este că dintre jucătorii din Top 6 care au fost eligibili pentru U23, numai Nandor Kuti și Mirel Dragoste (care anul viitor va împlini 24 de ani) au jucat peste 20 de minute pe meci. Alți jucători U23 care au evoluat peste 20 de minute pe meci sunt fie de la ultima clasată Dinamo (Amedeo Casale, Andrei Iliescu), fie de la formația BC Mureș, care a abandonat sezonul din cauza problemelor financiare (Norbert Șteff, David Engi, Tudor Gîrbea). Bobe Nicolescu, un alt internațional român, are 17:28 minute pe meci.

Așadar rămâne de văzut cât de benefică va fi această forțare a tinerilor români pentru baschetul nostru. Ce e sigur este că va crea o inflație de jucători și va oferi oportunități mai puține pentru românii „veterani”, cel puțin în primele două urne valorice.

*foto: fiba.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    Dupã pauza mare
    Vedem meci de baschet 3x3 pana la pauza mare dupã care vom vedea un meci normal de 5 contra 5. Nu va fi mai bun baschetul cu aceste reguli... poate biletele la meciuri se vor ieftini :-)

    cu 7 ani în urmă (27.05.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii