Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Scott VanderMeer: "Mă alătur doar echipelor care au şanse la titlu"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
02.08.2011

Scott VanderMeer, noul pivot al lui Gaz Metan Mediaş, spune că este nerăbdător să se alăture noilor săi coechipieri şi se declară bucuros că va evolua din nou în Europa, după experienţa pe care a avut-o în Elveţia, la Lugano Tigers.

Jucătorul în vârstă de 25 de ani a declarat în exclusivitate pentru totalbaschet.ro că în cariera sa a câştigat câte un titlul de campion cu majoritatea echipelor la care a evoluat şi că doreşte să ajute Mediaşul să obţină primul trofeu în Divizia A.

Sunt nerăbdător să mă întorc şi să joc în Europa. Mediaş a fost una dintre echipele de top din România în ultimii ani iar eu mă alătur doar echipelor care au avut succes în trecut şi sunt pretendente la titlu. În primul meu an am jucat în Elveţia la Lugano Tigers unde am câştigat campionatul. Sezonul trecut am câştigat un campionat în  NBA DLeague cu Iowa Energy. În primele două sezoane am fost rezerva pe postul de pivot dar în playofful DLeague am jucat titular. Am mai jucat în Mexin şi Republica Dominicană şi am avut medii de 14 puncte, 9 recuperări şi 3 capace pe meci. Pentru a-mi continua cariera în Europa Gaz Metan este clubul perfect la care să evoluez. Au experienţă şi sper să îi pot ajuta să-şi atingă obiectivul în acest an. Părăsesc o echipă din Republica Dominicană care are un record de 8 victorii şi nicio înfrângere dar România este cel mai bun loc să îmi continui cariera.

În vârstă de 25 de ani, măsurând 2.13, Scott este de origine americană şi de-a lungul carierii a evoluat cinci ani în NCAA,  apoi la formaţiile Bomberos de Mexicali (Mexic), Iowa (D-League USA), Santa Domingo (Republica Dominicană) şi Lugano Tigers (Elveţia).

În acest an VanderMeer a schimbat trei echipe. Începutul de an l-a găsit în SUA, la Iowa (D-League) acolo unde a înregistrat medii de 6.2 puncte şi 5.2 recuperări în 42 de meciuri susţinute. În luna mai a semnat cu Bomberos de Mexicali evolând în 16 meciuri în care a adunat medii de 13.2 puncte şi 9.6 recuperări. În momentul de faţă sportivul născut pe data de 16 mai se află sub contract cu echipa Leones De Santo Domingo (Republica Dominicană), formaţia cu care se clasează pe prima pozţie în Seria Sud a campionatului, având la activ 7 victorii. În aceste meciuri Scott înregistreză medii de 13.1 puncte şi 7.7 recuperări pe meci, fiind principalul recuperator al echipei Dominicane.

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Don Ramon :

    Watch Tudor !
    Văd că tânărul Scott se vrea , ca orice american , un câştigător . Din simpatie, îi dau un sfat ; dacă vrei să izbândeşti , ţine-l pe Tudor ( ăla mic , alb , care dă 5-6 turnover-uri pe meci) pe bancă ...

    cu 13 ani în urmă (03.08.2011) Raspunde
  • cristina :

    Cristina
    Welcome Scott si te asteptam la Medias, e bine sa stim ca sunt jucatori care au auzit doar lucruri bune despre echipa noastra, si sa stim ca vor sa ajute echipa, sa duca la indeplinire ceea ce si-au propus pentru fani, pentru Medias. Avem nevoie de voi pe langa jucatorii nostri de suflet care ne aduc atata bucurie. Abia asteptam(eu si familia mea) sa inceapa campionatul si sa fim alaturi de voi si acasa si in deplasari. Hai Gazu!!

    cu 13 ani în urmă (03.08.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii