Miercuri dupămasă la Oradea a avut loc o conferinţă de presă la care au luat parte Cristian Achim, Şerban Sere şi Florin Birta, premergătoare Memorialului Antonio Alexe ce se va organiza în localitate la finele săptămânii curente. Pe lângă discuţiile referitoare la turneu, s-a adus vorba şi despre declaraţia preşedintei FRB Carmen Tocală care a afirmat că "jucătorii români nu trebuie să stea pe teren".
Întrebat de către jurnaliştii prezenţi cum comentează această problemă, Şerban Sere a afirmat că este pentru nelimitarea jucătorilor străini deoarece astfel nu ar mai trebui să se ofere sume foarte mari de bani jucătorilor români doar datorită unui fapt regulamentar.
Este o întrebare interesantă şi nu am de ce să mă ascund. Sunt pentru nelimitarea jucătorilor străini şi cu siguranţă voi aproba această măsură dacă se va supune la vot pentru că filozofia mea este în felul următor. Eu consider că aceşti jucători români care trebuie să evolueze în Divizia A trebuie să aibă o anumită valoare şi să nu existe o presiune din partea jucătorilor români strict regulamentar. Adică să te forţeze regulamentul să oferi nişte sume foarte mari unor jucători care deja au ajuns la o a doua tinereţe doar pentru că există această clauză contractuală.
Managerul echipei orădene a continuat afirmând că Biroul Federal ar trebui să conceapă un proiect pe termen lung, iar astfel în 3-4 sau 7 ani se va putea evolua cu doi jucători români permanent pe teren.
Părerea mea este că noi, cei din Biroul Federal, ar trebui să concepem un proiect pe termen lung în care să începem cu o generaţie de copii foarte tineri şi să copiem un gen de proiect care ni s-ar potrivi nouă. Putem să luăm exemplul Turciei care acum 15 ani nu era un nume în baschet iar acum joacă finale de competiţii europene. Sunt mai multe soluţii, putem lua chiar modelul din handball în care Federaţia creşte mai mulţi jucători şi apoi îi vinde cluburilor. Mi s-a părea normal ca noi, ca şi cluburi care alergăm după sponsori şi care căutăm cele mai viabile soluţii pentru a supravieţui să nu mai fim obligaţi de o clauză contractuală să ţinem nişte jucători pe nişte bani artificiali, bani pe care trei jucători străini ar putea să vină. Din câte am înţeles din discuţiile cu ceilalţi preşedinţi de club nu este doar părerea mea ci a marii majorităţi care susţine această idee. Prefer să merg eu după un jucător nu să mi se impună faptul că acest jucător are cota X si sub acea cotă nici nu te bagă în seamă. Sunt 10-15 jucători maxim care au o anumită valoare să joace la acest nivel. Acesta este punctul meu de vedere, îl susţin şi cred că dacă s-ar face un proiect sănătos am putea peste 3-4-7 ani să jucăm cu doi jucători autohtoni în teren însă să avem de unde să luăm acei jucători.
Referitor la decizia FRB care impune tuturor echipelor masculine prindivizionare ca din sezonul 2012-2013 să înscrie în Campionatul Naţional de Tineret U23 o reprezentativă satelit a clubului, Florin Birta a declarat că acest lucru are aspecte pozitive dar şi negative.
Ne-am gândit şi dacă va fi o normă pe care FRB o va impune va trebui să ne supunem şi să avem o echipă care să joace la U23. Din punct de vedere al creşterii jucătorilor este un lucru foarte util. Este un lucru mai puţin comod pentru noi din punct de vedere al bugetului. Avem deja multe cheltuieli şi dacă va trebui să susţinem şi U23 pe lângă Divizia B costurile vom creşte.
Şerban Sere a afirmat că mai multe lucruri pe marginea acestui subiect se vor discuta la următoarea şedinţă alături de preşedinţii de club.
Nu este ceva sigur. Vorbim de o propunere pe care o vom discuta în următoarea şedinţă alături de preşedinţii de club. Deocamdată suntem la faza de discuţii vom încerca să găsim cele mai bune soluţii pentru baschet.
2 comentarii la aceasta stire:
logic
cu 13 ani în urmă (01.09.2011) RaspundeFrumos argumentat. Problema nu este sa fie protejati niste jucatori romani incompetenti ci sa avem jucatori destul de valorosi incat sa se impuna singuri.
ceva nu pusca!
cu 13 ani în urmă (02.09.2011) RaspundeDaca esti membru in Biroul Federal si esti Managerul unei echipe de divizia A cu pretentii, ai si experienta si n-ti dai seama ca de la anul vei manageria doar echipa de divizia si o echipa de U23 fara echipa de divizia B care nu-si mai are sensul in atari conditii atunci este o problema!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!