Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Silvășan: ”Sibienii pot pierde șansele la play-off”

Roxana Prichici

Roxana Prichici
22.01.2011

Mihai Silvășan face apel la fair-play înaintea derby-ului cu rivalii de la CSU Atlassib. ”Sibiul este, practic, o echipă nouă, cu jucători de certă valoare precum LeVar Seals sau cei doi sârbi transferaţi de curând. Noi avem avantajul terenului propriu, un moral excelent, am pregătit bine meciul şi vrem să câştigăm. Sper ca suporterii celor două formaţii să dea dovadă de fair-play, ştiută fiind rivalitatea dintre cele două galerii, iar fanii noştri să vină în număr cât mai mare la sală pentru a ne încuraja”, a declarat Silvășan pentru ziuadecj.ro.

Clujeanul se așteaptă la un meci dificil, deoarece sibienii sunt cu sabia deasupra capului, fiind pe locul 12 în clasament. “Cu Sibiul tot timpul va fi un derby, indiferent de locurile pe care cele două echipe le ocupă în clasament. Sunt ferm convins că sibienii vor da totul, mai ales că în cazul unei înfrângeri ar putea pierde şansele la play-off, ceea ce ar fi regretabil după investiţiile făcute la Sibiu”, a conchis Silvășan. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii