Clubul Sportiv Universitar "Știința" București nu poate trece peste despărțirea de Marcu Badiu după ce sportivul și-a reziliat în vară contractul deoarece clubul nu i-a achitat remunerația timp de peste șase luni de zile. Astăzi, la Curtea de Apel București, a avut loc un termen de judecată în care CSU "Știința" București a solicitat suspendarea dreptului de joc al sportivului la CSO Voluntari, chiar înainte de debutul noului sezon competițional.
Prin cererea formulată, "Știința" a criticat hotărârea Comisiei de Apel a Federației Române de Baschet în cazul Badiu și a solicitat suspendarea efectelor sale. Clubul universitar a fost reprezentat în ședință de președintele Victor Mihăilescu respectiv de avocatul Sergiu Gherdan. Avocat în Baroul Bihor (foto dreapta), acesta este cunoscut drept un reprezentant "pro-bono" al cluburilor de baschet din România ce avansează din propriul buzunar taxele la instanțele de judecată din Elveția, ultima dată reprezentând pe SCM Timișoara fără să solicite o contraprestație pentru munca sa și plătind taxele către Tribunalul Federal Elvețian, însă fără a avea succes în demersurile sale.
Prin vocea reprezentantului său, "Știința" a considerat că se impune suspendarea dreptului de joc al lui Marcu Badiu la CSO Voluntari deoarece hotărârea Comisei de Apel a FRB nu menționează orașul în care hotărârea a fost pronunțată respectiv clubul ar fi fost judecat "în secret" de către Comisia de Apel a FRB fără ca reprezentanții CSU să cunoască de existența cererii de apel a lui Marcu Badiu.
Argumentele clubului nu i-au convins pe judecătorii Curții de Apel București care, în aproximativ o oră după ieșirea din ședință, au decis să respingă cererea formulată de "Știința". Ca urmare a acestei decizii, dreptul de joc a lui Marcu Badiu rămâne la CSO Voluntari alături de care va debuta în acest sfârșit de săptămână în Cupa României la baschet masculin. Este foarte interesantă poziția clubului "Știința" cu atât mai mult cu cât reprezentanții clubului Dinamo București, club unde sportivul a fost legitimat, au recunoscut decizia Comisiei de Apel a FRB și au eliberat legitimația de joc a sportivului către CSO Voluntari.
Marcu Badiu a fost reprezentat la Curtea de Apel București de o echipă de avocați formată din Ovidiu Miheț din Baroul București respectiv Sabin Gherdan din Baroul Cluj.
Foto: agerpres.ro
1 comentariu la aceasta stire:
Sergiu si Sabin
cu 4 ani în urmă (13.10.2020) Raspundeis neamuri? :))
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!