Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Stranierii – Răi da’ buni

Andrada Comănici

Andrada Comănici
22.01.2011

Cuic, CepulisJucătorii străini, care de altfel se regăsesc în componenţa tuturor echipelor de baschet masculin din Divizia A, şi aduşi pentru a ajuta formaţiile româneşti, sunt, consideră unii, şi un minus al campionatului intern. Jucând în cele mai multe cazuri un un baschet superior celui autohton, străinii sunt senzaţia campionatului. De cealaltă parte, această spectaculozitate a a jucatorilor aduşi de peste graniţe reprezintă şi o piedică în calea jucătorilor români spre afirmare. Nu de puţine ori ai ocazia să vezi în teren un cinci, fie el de start sau nu, în a cărui componenţă să se regasească patru stranieri şi un singur jucător român, şi aceasta pentru că regulamentul Federaţiei Române de Baschet obligă la menţinerea a cel puţin un jucător de naţionalitate româna în permanenţă pe teren.

Privitor la ceea ce înseamnă jucătorii importaţi pentru campionatul românesc şi consecinţele pe care aducerea lor le are asupra baschetbaliştilor români părerile sunt împărţite. Stranierii au fost unul dintre subiectele dezbatute în emisiunea Ora de Sport difuzată pe TVR Cluj şi în cadrul căreia prin intermediul a două intervenţii telefonice Mircea Şerban, fost antrenor al echipei Gaz Metan Mediaş şi Cristian Achim, actualul tehnician al lui CSM Oradea, şi-au expus opiniile cu privire la aceasta problemă. Şi în acest caz, părerile celor doi au fost împărţite.

„Într-adevar am spus de mult timp că sunt prea mulţi străini în loturile echipelor româneşti. Am şi făcut propunerea, dar nu s-a aprobat, ca în loturile echipelor să fie maxim trei jucători străini. Atunci automat va creste şi nivelul jucătorilor români. Străinii au crescut într-adevar nivelul campionatului şi nivelul de spectaculozitate, dar e păcat ca jucătorii noştri să stea pe bancă şi să facă tuşa”, a declarat Mircea Şerban în ceea ce priveşte nevoia importării stranierilor.

Darnell ClavonUn punct de vedere contrastant a venit de la Oradea, de la antrenorul formaţiei locale, Cristian Achim. Cu toate că acesta înţelege că aducerea jucătorilor din exterior este în defavoarea românilor, este totuşi conştient de necestiatea acestora.

„În momentul de faţă nu pot răspunde categoric dacă este bine să jucăm cu trei sau şapte străini în lot, ci trebuie să dau un răspuns mai nuanţat pentru că datorită acestor străini nivelul campionatului a crescut foarte mult. Acest lucru este clar pentru toată lumea. Pe de altă parte, această strategie a adus şi mult mai mult public în săli, pentru că meciurile sunt spectaculoase şi mult mai strânse” a opinat tehnicianul orădenilor care la finele anului trecut a obţinut distincţia de cel mai bun antrenor al anului 2010 la baschet masculin.

Aducerea străinilor în detrimentul jucătorilor autohtoni este unul din motivele cel mai des invocate pentru a justifica forma scazută a Naţionalei României în ultimii ani. Prin faptul că antrenorii oferă mai multe minute în teren stranierilor, jucătorii români nu îşi pot dezvolta suficient jocul, tehnica şi precizia, astfel selecţia pentru echipa naţională se face foarte greu, cercul de jucători cu multe minute în teren la activ fiind foarte restrâns.

„Şi dacă am juca cu mai mulţi români în teren nu cred că asta ar detemina o Naţională foarte bună. Cred eu că la nivel de juniori trebuie făcută o schimbare. Dacă numărul de copii va fi mare, atunci putem avea speranţe ca şi Naţionala să fie mai bună, pentru că vom avea de unde alege, dar dacă ei vor ajunge în Divizia A cu o pregătire din punct de vedere tactic slabă, atunci situaţia nu se va schimba”, a precizat Cristian Achim în legătură cu învinuirea indirecta a jucătorilor importaţi pentru rezultatele nemulţumitoare ale reprezentativei României.

Dreptatea se împarte în această situaţie între tabăra celor care susţin necesitatea aducerii de baschetbalişti de peste hotare şi tabăra celor care pun jucătorii români în prim plan, adevărul situându-se undeva la mijloc.

Cu toate acestea, câţi dintre împătimiţii sportului cu mingea la coş îşi imaginează campionatul fără jucători precum Zoran Krstanovic, Milos Pesic, LeVar Seals, JuJuan Cooley, Nemanja Maric, Jarett Howell, Branko Cuic, Nenad Markovic, Earl Brown, Zeliko Bubanja şi aşa mai departe? Sau cine îi poate uita performeri precum Arvydas Cepulis, Darnell Clavon, Stojadin Markovic, Matt Gibson, Mijlan Marjanovic lista putând fi continuată cu zeci de alte nume care într-un fel sau altul au scris istoria sălilor în care, prin jocul lor, au încântat şi au cucerit inima publicului.

Cluj - Timisoara

 

Nationala

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii