Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Talent a la Krstanovic, ”mini Zoki” știe baschet

Roxana Prichici

Roxana Prichici
11.02.2011

În ianuarie s-au împlinit şase ani de când Zoran Krstanovic a venit prima oară la Cluj. De atunci a plecat de două ori, în 2006 în Ungaria şi în 2008 în Olanda, dar de fiecare dată inima l-a adus înapoi. Zoran Krstanovic e singurul străin de la ”U” Mobitelco care a prins toate finalele jucate de ”alb-negri” în ultimele şase sezoane, în 2006, 2008 şi 2010.

Clujul a devenit a doua casă pentru Zoran Krstanovic şi familia lui. ”România este apropiată de Serbia ca şi cultură, oameni, mâncare. A fost uşor să ne adaptăm, ne simţim ca acasă”, mărturiseşte Danijela Krstanovic, soția baschetbalistului, care nu ratează nici un meci al lui ”U” de pe teren propriu. ”Sunt mândră de Zoran, este un jucător foarte bun. El e modest şi nu-i place să vorbească despre asta”, își laudă Danijela soșul. Vedeta familiei e însă Ștefan, fiul pivotului lui ”U”, care a învăţat româna la grădiniţă şi acum le dă lecţii părinţilor. ”Pentru copii e mai uşor să înveţe, el vorbeşte româna mai bine ca noi. Într-o zi eram în taxi şi nu am priceput ce a spus şoferul iar Ştefan ne-a tradus în sârbă, apoi ne-a întrebat cum de n-am înţeles”, a povestit amuzat Zoran. ”Când e relaxat vorbeşte bine. De sărbători am fost în Serbia şi toată lumea a vrut să-l audă, dar nu acceptă forţat”, a mărturisit și Danijela, care începe să înveţe şi ea româna alături de cel mic: ”Înţeleg limba, dar mi-e frică să vorbesc. Mai vorbesc cu prietenii lui Ştefan, copiii nu-şi dau seama că greşesc”.

”Mini Zoki” vrea să ajungă ca şi tatăl său

Deși are doar trei ani şi jumătate, ”mini Zoki” iubeşte baschetul şi face show la panoul de acasă, le fel cum face tatăl său meci de meci în Divizia A. ”Sunt fericit că-i place baschetul, joacă şi fotbal, dar în general preferă mingea de baschet. E decizia lui, îl vom susţine indiferent ce sport îşi va alege. Eu am fost portar înainte de a mă apuca de baschet”, a precizat Zoran. ”Când a fost întrebat la grădiniţă ce vrea să fie când va fi mare a răspuns Zoran Krstanovic”, a mărturisit Danijela.

Zoran Krstanovic: ”Ţin cu Universitatea la fotbal”

 În timpul liber, familia Krstanovic merge la cinema. ”În fiecare sfârşit de săptămână îl ducem pe Ştefan la cinema la desene. În rest, mie îmi place să mă uit la Champions League şi la meciurile lui ”U”, echipa mea preferată din România. Am fost de câteva ori la stadion şi o să mai merg. Nu am un fotbalist preferat, poate Messi”, a povestit cel desemnat cel mai bun stranier din Divizia A în 2010. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii