Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tudor Costescu: "Căderile fizice au dus la apariţia unor momente de incoerenţă în joc"

Costin Marinescu

Costin Marinescu
16.04.2011

După ce echipa sa a pierdut primele două meciuri din seria cu CSU Ploieşti din prima fază a Playoffului 2011, Tudor Costescu, antrenorul lui BCM U Piteşti, a explicat pentru totalbaschet.ro ce s-a întâmplat în partidele disputate la Ploieşti. Tehnicianul pune prima înfrânfere pe seama ratărilor de la mare distanţă şi de la linia d elibere iar pe cea de-a doua pe o cădere fizică în sfertul trei.

De asemenea Costescu recunoaşte că echipa sa simte absenţa lui Alexandru Neguţ, românul fiind indisponibil din cauza unei contuzii forte la calcaneu suferite în meciul cu Steaua.

Am încheiat prima parte a seriei dovedind că evoluţiile din sezonul regulat nu au fost accidentale. În primul meci am avut resurse fizice, dar am fost trădaţi de procentajele aruncărilor. La pauză nu marcasem niciun coş de 3 puncte, iar la final doar 3 realizări, având şi 17 libere ratate. Totuşi am reuşit să marcăm 80 de puncte şi să ne apropiem la 5 puncte la un moment dat în sfertul 4. În al doilea meci am început excelent şi am condus în permanenţă până prin min.25. Am căzut însă fizic şi nu am mai reuşit să ţinem ritmul, am ratat 3 situaţii de singur cu panoul şi adversarii au speculat. 

Cert este că ne lipseşte enorm Neguţ ca al treilea jucător român şi ca rotaţie în teren. Jucătorii care au evoluat s-au comportat exemplar, de multe ori autodepăşindu-se. Totuşi căderile fizice au dus la apariţia unor momente de incoerenţă în atac şi apărare, iar o echipă ca Ploieşti nu iartă asemenea oportunităţi. 

Vom încerca să strângem rândurile şi să împingem seria măcar în meciul 4, fiindcă publicul nostru merită acest lucru. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii