Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Tudor Costescu: "De două etape jocul nostru nu este la cel mai înalt nivel"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
17.03.2011

Tudor Costescu, antrenorul lui BCM U Piteşti, consideră că miza jocului cu CSM Bucureşti şi-a pus amprenta pe evoluţia ambelor echipe, rezultând un joc slab din toate punctele de vedere. De asemenea tehnicianul piteştenilor afirmă că jocul echipei sale din ultimele două etape nu mai este la cel mai înalt nivel.

Meciul a fost unul cu mare miză pentru ambele echipe în perspectiva accederii în playoff şi acest lucru s-a văzut în aspectul jocului. Nu am reuşit să ne facem jocul de echipă obişnuit în atac dar am beneficiat de evoluţia excelentă a lui Donte Gennie. Trebuie să recunosc că, de două etape, jocul nostru nu mai este la cel mai înalt nivel, dar e bine că am câştigat, datorită determinării şi dorinţei jucătorilor. Vom încerca în zilele rămase până la meciul de la Iaşi să ne remontăm fizic şi să ne organizăm exemplar, fiindcă o victorie în etapa următoare poate fi decisivă, a declarat Costescu pentru totalbaschet.ro

BCM U Piteşti s-a impus în faţa lui CSM Bucureşti cu 78 - 68, diferenţa decisivă fiind stabilită în sfertul 3, sfert pe care gazdele l-au câştigat cu 22 - 8. Referitor la această perioadă a partidei Tudor Costescu consideră că agresivitatea în apărare şi forma deosebită de care a dat dovadă Gennie pe atacurile poziţionale au fost cheia succesului pentru echipa sa.

Ieri după pauză am avut un plus de agresivitate în apărare, de aici au venit câteva contraatacuri iar în atacul poziţional am speculat forma deosebită a lui Gennie, susţinut de întreaga echipă, a mai precizat Costescu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii