Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

VIDEO. Clujenii vor avea o nouă sală polivalentă cu o capacitate de peste 7.000 de locuri

Andrada Comănici

Andrada Comănici
23.05.2011

În imediata apropiere a sălii în care echipa de baschet clujeană ”U” Mobitelco BT îşi desfăşoară actualmente activitatea, se va înălţa o nouă arenă, cu o capacitate de peste 7.000 de locuri, a cărei menire va fi să preia funcţia sălii sporturilor „Horia Demian”. Lucrările pentru construirea noii arene au început astăzi (23 mai 2011) şi au fost estimate la a se extinde până în luna mai a anului viitor, costurile realizării proiectului fiind aproximate la peste 50 de milioane de lei, fără TVA.

Proiectul este unul foarte ambiţios, noua sală urmând a avea subsol, parter, plus alte trei etaje, în dotarile ei intrând de asemenea birouri de administraţie, săli de conferinţă şi şedinţă, cabine tehnice, zone destinate sportivilor, publicului şi VIP-urilor, precum şi o parcare de 446 de locuri. De asemenea terenul de joc va putea fi extins prin proiectarea de gradene retractabile, va beneficia de panouri solare şi multe alte dotări moderne.

Arena va fi construita conform standardelor naţionale şi internaţionale pentru a putea fi ulterior omologata pentru baschet, volei, handbal, scrimă, box, judo, karate şi gimnastică, putând găzdui totodată şi diverse activităţi secundare.

 

Şerban Ţigănaş, arhitectul ambiţiosului proiect, a declarat pentru Ziua de Cluj, că tot ceea ce se va realiza va fi să se acorde o nouă destinaţie unui spaţiu până în prezent neutilizat:

Nu distrugem nimic. Aici era un teren viran, unde se organiza circ, sau unde veneau oamenii pentru a-şi alege maşina Dacia 1310 la care se înscriseseră. Locaţia aceasta îşi găseşte acum destinaţia. Îmi place să zic că tot ceea ce se înşiră de-a lungul Someşului, parcul Rozelor, stadionul, Sala Sporturilor, serveşte aceluiaşi scop, de petrecere a timpului liber, sport, spectacol, relaxare, promenadă.

Conform prosport.ro, Sorin Apostu, primarul municipiului Cluj Napoca, a afirmat că unul dintre principalele obiective avute în vedere în construirea noii săli polivalente a fost ca această construcţie să fie una cât mai ecologică posibil:

Am vrut de la bun început să facem o Sală Polivalentă cât mai modernă, dar şi cât mai prietenoasă cu mediul înconjurător. Sistemele ecologice de care va beneficia noua sală, pe de o parte, vor contribui la reducerea gradului de poluare din oraş, iar pe de altă parte vor genera facturi de întreţinere, cât se poate de mici, astfel încât banii din bugetul local să poată fi folosiţi pentru noi investiţii.

*video preluat de pe pagina de YouTube a Ziua de Cluj

5 comentarii la aceasta stire:
  • suporteru lu peste :

    bravo
    Ar fi misto sa le reuseasca proiectul, mai ales ca sunt un oras mare, pentru ca in felul acesta si alte primarii care sparg banii pe tot felul de prostii vor fi obligate prin comparatie sa se mobilizeze si sa acorde atentie sportului.

    cu 14 ani în urmă (24.05.2011) Raspunde
  • bogdan13 :

    de ce nu ar reusi ?
    nu inteleg ce vrei sa spui cu asta . Sala este gata proiectata , banii au fost imprumutati de la Cec si chiar saptamana asta au inceput lucrarile. Poate doar termenul de realizare pare cam nerealist, dar in rest poti fi sigur ca se face sala .

    cu 14 ani în urmă (24.05.2011) Raspunde
  • suporteru lu peste :

    @bogdan
    Chiar vroiam sa zic ca ar fi foarte bine pentru sportul de la noi lucrul asta. E indeajuns o sala spectaculoasa intr-un oras, pentru ca probabil si alte orase sa-si doreasca sali la fel sau macar la standarde asemanatoare (sper).

    cu 14 ani în urmă (24.05.2011) Raspunde
  • CSU Asesoft Ploiești ineacsu :

    marfa
    poate or sa se gandeasca sa faca si in ploiesti, ceea ce nu prea cred, dupa ce or sa termine noul stadion vara asta..

    cu 14 ani în urmă (24.05.2011) Raspunde
  • bogdan13 :

    @suporterul
    sala asta de la cluj nu e chiar asa spectaculoasa si nici f mare dar e un inceput. si ca sa vada toti ca se poate, banii nu vin de la guvernul lui Boc, ci sunt contractati printr-un credit facut de primaria CJ-N pe 30 de ani in valoare de 80 mil euro(mai sunt si alte proiecte din banii astia nu doar sala: bazin olimpic , filarmonica, etc.) de la CEC Bank daca nu ma insel.
    astfel se observa ca acest mecanism poate fi accesat si de alte orase care nu au concetateni prim-ministrii. by the way acum cateva luni elena udrea se lauda ca va incepe un program de construire de sali polivalente in mariule orase de 10-15-20 de mii de locuri in functie de nr de locuitori si afluenta de specatori in sala. as vrea sa fie adevarat dar nu prea cred.

    cu 14 ani în urmă (24.05.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii