Josh Brown este cel de-al cincilea jucător american legitimat de către Dinamo București în vederea sezonului competițional 2011/12. Asemenea celorlalți patru jucători veniți de peste ocean, Brown se află la primul angajament pe bătrânul continent.
Brown este fundaș și a absolvit cursurile universității Towson. În sezonul competițional 2010/11, el a avut medii de 10.6 puncte, 1.9 recuperări și 1.7 pase decisive. El a avut procentaje de 45% la aruncările din acțiune, incluzând 43% la aruncările din afara semicercului. De asemenea, a avut 76% la linia de pedeapsă.
Noul conducător de joc al lui Dinamo a evoluat în această vară în ESL (EuroBasket Summer League), la Koln și New York, unde a avut medii de 13.0 puncte și 3.0 recuperări.
Primii patru jucători americani legitimați la Dinamo București în această vară sunt Will Bowser, Antonio Haymon, Mike Davis și Allen Durham.
Lotul echipei bucureștene, care își desfășoară antrenamentele la Arena de Baschet, unde își va și disputa meciurile de pe teren propriu, este completat de către următorii baschetbaliști români: Andrei Bădilă, Oynur Musledin, Bogdan Sandu, Dan Ioan, Iosif Pârlog, Alin Șipoș, Nicu Toader, Virgil Băluță și Andrei Zgreabăn. Antrenorul principal este Vali Pogonaru.
Citiți și:
CS Dinamo Bucureşti a început pregătirea la Arena de Baschet din Bucureşti
Dinamo București - Prezentarea primilor patru americani
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!