Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Zlatko Jovanovic: "Suntem obosiţi, dar ne vom reveni până la meciul cu Târgu-Mureş"

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
04.09.2011

Noul conducător de joc al echipei BC Timişoara, sârbul Zlatko Jovanovic a analizat parcursul echipei la finalul cantonamentului din Serbia. Sosit în această vară pe Bega, Jovanovic spune că echipa e mai omogenă, dar că el şi colegii săi se simt obosiţi. Sârbul îi linişteşte însă pe fanii alb-violeţi şi le transmite că Leii din Banat vor fi în formă pentru duelul cu Târgu-Mureş din optimile Cupei României.

Meciul cu Hemofarm a fost cel mai dificil. Mai avem puţin de lucrat, dar mai sunt două săptămâni până la începerea campionatului. Am avut un cantonament reuşit, iar în amicale am avut suişuri şi coborâşuri, dar e normal. Stăm mult mai bine decât atunci când ne-am reunit şi cred că vom fi pregătiţi pentru meciul cu Târgu-Mureş. Suntem obosiţi, dar avem timp săptămâna viitoare să ne revenim.

MVP în campionatul Iranului în sezonul trecut, Jovanovic a vorbit şi despre noul său antrenor, Predrag Badnjarevic, recunoscut ca un antrenor sever şi strict.

Avem un antrenor dur, dar foarte bun. El ne pregăteşte însă pentru baschetul care se joacă astăzi, rapid, fizic.

Sârbul şi-a câştigat locul de titular în cantonamentul de vară de la Belgrad, dar ţinând cont şi de faptul că Dragoş Andrei, concurentul său pe post a lipsit de la pregătirea echipei, fiind reţinut la lotul naţional al României.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii