Pivotul lui CSU Asesoft Ploieşti a avansat la turneul final, care va avea loc la Alcatraz
Americanul mărturisește că răbdarea sa cu fostul președinte al secției de baschet ajunsese la limită
Conducerea grupării de pe Bega a rezolvat problema comisioanelor pentru transferul jucătorilor Rade Dzambic şi Nikola Vasojevic
Sârbul nu ştie dacă va reveni la gruparea din Otopeni.
Meciul de pe 23 august dintre Romnia şi Belarus s-ar putea disputa la Piteşti.
Octavian Popa Calotă este prima achiziţie a argeşenilor.
Vlaicu sacrifică funcția de președinte pentru continuarea finanțării echipei gorjene
Formaţia satelit se va înscrie, începând cu anul viitor, în Divizia B.
Conducerea câştigătoarea FIBA Europe Cup invită fanii la rememorarea evenimentelor care au condus spre unicul triumf al baschetului românesc într-o competiţie continentală la nivel de club
Fostul președinte spreră că o dată cu plecare sa, bugetul formației gorjene va crește
Formația gorjană își continuă parcursul în Divizia A
Antrenorul echipei CS Otopeni a dezminţit zvonurile potrivit cărora Bogdan Ţibârnă ar fi semnat cu 'aviatorii'
Tehnicianul de origine bosniacă a declarat că va rămâne în continuare aproape de baschetul românesc.
Banii sunt destinaţi renovării sălii în vederea Campionatului European din luna august.
Preşedintele formaţiei BC Timişoara afirmă că datoria către agenţia OLSTA a fost plătită.