Pivotul român trece pe malul Begăi
Jucătorul american vine din liga secundă a Franței, de la Quimper UJAP
Formația de la malul Mării Negre a transferat al 4-lea jucător străin
Dan Fleșeriu a vorbit în cadrul conferinței de presă organizate de BC CSU Sibiu despre motivele care au condus la despărțirea de cei doi
Încă 3 străini au ajuns, de asemenea, la o înțelegere cu formația ilfoveană
Începând din acest sezon, jucătorul cu cetățenie română nu va mai putea fi utilizat în categoria U23
Joseph Howell este jucătorul experimentat ales de gorjeni
Sibienii au anunțat că vor merge într-un cantonament la Zlatibor, unde ar putea întâlni câștigătoarea Champions League
Americanul se va afla la a treia experiență peste ocean
Muntenegreanul vine după titlul de campion național câștigat alături de CSM CSU Oradea
Baschetbalistul este coleg în naţionala Bulgariei cu Stanimir Marinov
Oltenii vor avea o rotație de baschetbaliști autohtoni formată exclusiv din jucători U23
Finlandezul a fost unul dintre cei mai importanți jucători de la BCM U Pitești în sezonul competițional 2017-2018
Srdjan Jovanovic se alătură staff-ului timișorean ca secund și preparator fizic
Formația de la malul Mării Negre a fost extrem de activă în ultimele zile pe piața transferurilor