El a părăsit-o pe BC Mureș după ce a jucat finala campionatului
El a încheiat sezonul precedent în Cipru
Conducătorul CSU Sibiu face precizări cu privire la declarația de la conferința de presă de luni
Americanul se întoarce la Tîrgu-Jiu după un sezon petrecut în Cipru
BC Mureș a fost inițial invitată la Memorialul Elemer Tordai dar ea a fost revocată
Muntenegreanul a fost prezentat într-o conferință de presă alături de ceilalți doi străini legitimați la CSM Oradea
El se află la al doilea sezon la Târgu-Mureș
Acesta a fost aproape de SCM U Craiova, dar în cele din urmă acesta a ales gruparea gorjeană
El va continua, foarte probabil la Mediaș, acolo unde se și pregătește în această perioadă
Echipa ardeleană se pregătește în Serbia
Bihorenii au organizat o conferință de presă în care au anunțat obiectivele și au prezentat noile achiziții
Israelianul, cu paşaport românesc, este noua achiziţie a Energiei
Oficialul CSU Sibiu susține că acest lucru se va întâmpla după privatizarea companiilor care susțin echipe de baschet
Au absentat jumătate din componenții lotului