Stiri Juniori U20 Masculin

Sorin Hartman: “Jocul cu Dinamo a fost cu o încărcătură psihică foarte mare”

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
28.04.2013

Sorin Hartman

Sorin Hartman şi-a felicitat jucătorii pentru victoria din meciul cu Dinamo Bucureşti.

Am întâlnit o echipă foarte bine pusă la punct fizic şi tactic, mult mai omogenă şi cu mai multă experienţă decât noi având în vedere că au jucat 33 meciuri în LNBM şi încă 19 meciuri în Liga a-2-a, acest lucru văzându-se pe tabela de marcaj până în sfertul 4. Jocul a fost cu o încărcătură psihică foarte mare de ambele părţi, aceasta văzându-se în greşelile neforţate făcute de ambele echipe. Diferenţa a făcut-o rotaţia noastră mai mare de jucători iar cei care au venit de pe bancă au marcat 32 de puncte. Mai sunt 3 jocuri şi le vom trata cu aceeaşi seriozitate de care am dat dovadă până acum. Ţin să-mi felicit băieţii care au dat dovadă de caracter şi nu au cedat psihic în momentele grele ale jocului, a declarat antrenorul ploieştenilor pentru Total Baschet.

Prahovenii pot bifa al treilea success de la Turneul Final, duminică cu CSU Sibiu.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii