Stiri

România s-a calificat în fazele superioare ale Campionatului Mondial de baschet 3x3

Radu Bărăian

Radu Bărăian
06.06.2014

Reprezentativele de baschet 3x3, masculin și feminin, ale României au reușit să se califice în faza optimilor de finală ale Campionatului Mondial de la Moscova, după ce ambele echipe au terminat grupele cu un bilanț de 3 victorii și 2 înfrângeri. 

Echipa de băieți formată din Cătălin Vlaicu, Angel Santana, Vasile Ștefan și Bogdan Popescu a terminat grupa în care a fost repartizată pe locul secund la egalitate de puncte cu Rusia și Qatar, însă cu o medie de puncte pe meci superioară celor două reprezentative similare.

Rezultatele obținute de echipa națională masculină de baschet 3x3 a României în faza grupelor: 

Joi, 5 iunie

Terenul 2, ora României 15:00 - Qatar vs. România 15-17

Terenul 2, ora României 17:00 - România vs. Argentina 18-19

Terenul 4, ora României 19:00 - Venezuela vs. România 11-19

Vineri, 6 iunie

Terenul 1, ora României 16:00 - România vs. Rusia 19-17

Terenul 2, ora României 18:00 - Lituania vs. România 17-16

În optimile de finală, România va întâlni Noua Zeelandă, echipă care a terminat pe locul 3 în grupe cu un bilanț de 3 meciuri câștigate și 2 pierdute. Partida se va juca mâine, 7 iunie. Echipa care va reuși să învingă va juca tot mâine și partida din sferturile de finală. 

Naționala feminină a încheiat grupa pe locul al 3-lea, având tot 3 victorii și 2 înfrângeri precum băieții. 

Rezultatele obținute de Andra Haas, Florina Diaconu, Anca Șipoș și Cristina Bigică în faza grupelor:

Joi, 5 iunie

Terenul 4, ora României 16:00 - Siria vs. România 8-17

Terenul 4, ora României 18:00 - România vs. Italia 17-10

Vineri, 6 iunie

Terenul 4, ora României 15:40 - Belgia vs. România 20-17

Terenul 2, ora României 17:00 - România vs. Uruguay 21-9

Terenul 3, ora Româniai 19:00 - Elveţia vs. România 20-9

Echipa națională feminină de baschet 3x3 a României va înfrunta în faza optimilor de finală echipa Spaniei. Ibericele au încheiat prima fază a competiției, cea a grupelor, cu un record de 4 meciuri câștigate și unul pierdut, clasându-se pe locul al 2-lea în grupă, după Statele Unite. La fel ca în întrecerea băieților, optimile de finală, iar mai apoi sferturile se vor desfășura sâmbătă, 7 iunie.

Reamintim faptul că, în zilele de sâmbătă şi duminică vor avea loc concursurile speciale: Nike Dunk Contest; Samsung Shoot-Out Contest; Skills Contest; Free-Throw Pursuit.

Vom reveni cu detalii de la Moscova!

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate