Stiri

Românii, un nou asalt către elita baschetului 3x3

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
25.07.2013

Sport Arena Streetball (www.3la3.ro, www.facebook.com/SportArenaStreetball, www.youtube.com/SportArena) va organiza, pentru al doilea an consecutiv, unul dintre cele mai puternice turnee de baschet 3x3 din Europa Centrala și de Est, Raiffeisen Bank Bucharest Challenger. Competiția va avea loc în zilele de 27 și 28 iulie 2013, în Piața Universității.

Cele mai bune patru echipe din România, alături de acela mai bune 12 echipe din diverse țări europene vor lupta pentru un loc în circuitul mondial FIBA 3x3 World Tour și un premiu de 5.000 de dolari.

Campioana mondială de la Atena, din 2012, Serbia, va juca la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger, toți cei patru componenți care anul trecut au cucerit medaliile de aur, confirmând prezența pentru turneul din Capitală.

După un sezon 2012 în care echipa Sport Arena UPB a încheiat pe locul șase FIBA 3x3 World Tour Final, de la Miami, românii vor încerca și în acest an să ajungă în elita baschetului mondial 3x3.

Doi dintre cel mai bine clasați jucători români în ierarhia mondială, Angel Santana și Cătălin Vlaicu, ambii jucători în Liga Națională de Baschet și membrii ai echipei de la Miami, vor evolua și la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger.

Spectacolul va fi completat de trupa Da Move Crew din Italia, care reunește, într-un show unic, momente de freestyle cu mingea de baschet, slam-dunk-uri, dans și acrobație. Da Move Crew are la activ peste 1,000 de spectacole de acest gen în ultimii 10 ani, in ultimul weekend activând in turneul NBA de la Milano.

Accesul spectatorilor la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger by Sport Arena Streetball este gratuit, aceștia având parte, pe parcursul celor două zile de competiție de nenumărate concursuri cu premii. De asemenea, în afara programului partidelor, oricine poate juca baschet pe terenurile amplasate în Piața Universității.

Raiffeisen Bank Bucharest Challenger este organizat în parteneriat de către Sport Arena și ACS Sport Promotion, cu sprijinul Primăriei Capitalei, MTS si DSTMB.

 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate