Stiri

Adrian Budurean: „Dacă nu ne cred, cei de la Miercurea Ciuc pot să facă o contra-expertiză”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
11.02.2011

Datorită indisponibilităților din cadrul lotului Craiovei, partida împotriva BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc, ce trebuia să aibă loc sâmbătă la Sala Sporturilor din Craiova, a fost amânată pentru o dată ce va fi ulterior anunțată. Totalbaschet.ro l-a contactat pe tehnicianul Craiovei, Adrian Budurean, care a lămurit situația actuală de la Craiova.

Care e situația actuală de la Craiova? Care sunt acei jucători accidentați și cum se simt acum ?

Am avut două meciuri grele la Târgu Mureș și la Cluj iar acolo s-au accidentat trei jucători, chiar patru dacă-l punem la socoteală și pe Gavrilă alături de Gilles, Liddle și Bulancea. Gavrilă a primit un pumn în față la Mureș și are fractura de piramidă nazală și-a făcut radiografie și are nevoie de repaus total, doctorii recomandându-i o mască specială pentru față, exact ca și cea pe care o poartă Mladenovic. Gillespie are entorsă, lui i s-a recomandat 3 săptămâni pauză, iar Liddell este suspect de ciupitură de menisc și de ruptură la ligamentele colaterale, va trebui sa stea 3 săptămâni poate chiar mai mult. Ionuț Albu suferă de lombosciatica și are probleme mari la spate, Elvis Lepădat e de două săptămâni în pat cu pneumonie, sperăm să își revină cât mai rapid, iar Corneanu, nu mai știu unde exact, are probleme la spate și la umăr. Chiar în timpul meciului de la Cluj mi-a zis, „domn profesor nu mai pot continua așa, degeaba ma bagați în teren simt că nu mai pot continua, că nu pot ajuta echipa”. Aseară am fost doar patru la antrenament, nu am putut face nimic, în aceste condiții nu ne-am putut antrena.

Având în vedere aceste perioade lungi de recuperare, ce se va înâmpla cu partidele pe care le aveți programate după etapa aceasta?

Nu putem să reprogramăm toate meciurile, asta e clar. Sper să ne revenim cât mai rapid pentru că miercuri deja jucăm în cupă apoi avem meci la Ploiești. Sperăm să-și revină cei cu probleme mai minore, ca să putem juca.

Attila Demeter, managerul formației din Miercurea Ciuc a declarat că i se pare ciudată situația de la Craiova. Cum comentați?

Nu îmi place să acuz, niciodată nu mi-a plăcut, eu îmi văd de treaba mea. Ei au dreptul la contestație, nicio problemă. Sunt taxe pe care trebuie să le suporte cei din Miercurea Ciuc pentru a face o contra expertiză la București. Pe noi nu ne avantajează acest program nu știu de ce sunt nedumeriți cei de la Ciuc. Pe noi mai mult ne dezavantajează pentru că nu avem o echipă numeroasă, de 13-14 jucători și să tot joci sâmbătă, miercuri, sâmbătă, miercuri este foarte greu și obositor.

Având în vedere „episodul Oradea” de anul trecut, gurile rele susțin că este foarte probabil ca acest episod să se repete și acum.

Cunosc „episodul Oradea” însă nu știu ce a fost anul trecut, eu am fost plecat din țară. E posibil să fi fost adevărat, posibil să nu fi fost, eu nu comentez decât ce este acum. Au fost multe echipe ce și-au amânat meciurile din cauza problemelor medicale . Nicio echipă nu amână un meci doar așa de bucurie.

Foto totalbaschet.ro: Andor Marton 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate