(...continuarea interviului publicat pe data de 17 februarie: Baldwin: „Nu mi-am primit încă banii de la U”)

Ce părere aveţi despre faptul că majoritatea echipelor de top din România mizează pe antrenori străini? De ce credeţi că nu au încredere în antrenorii români?

Faptul că nu se regăsesc mulţi antrenori români în Divizia A cred eu că are trei explicaţii. În primul rând, baschetul este acum un sport global şi nu este un lucru neobiţnuit să vezi antrenorii străini lucrand la diferite nivele în diverse ţări. Dacă un club consideră ca e mai profitabil să beneficieze de ştiinţa şi experienţa unui antrenor străin, atunci cu siguranţă vor aduce unul. În al doilea rând, nivelul de antrenorat al fiecărei ţări depinde în întregime şi de iniţiativele Federaţiei Naţionale. În opinia mea, România, ca şi multe alte ţări, se concentreaza mult prea mult pe latura competiţională şi mai puţin pe dezvoltare. Şi aici mă refer la faptul că ar trebui să se investească nu numai în competiţiile pe categorii de vârstă, ci şi în dezvoltarea antrenorilor. Odată ce ai antrenori bine pregătiţi, vei avea şi competiţii excelente cu jucători excelenţi. Faptul că România duce lipsă de antrenori autohtoni bine pregătiţi vizeaza direct Federaţia şi lipsa de iniţiativă a acesteia pe partea de antrenorat. Şi în al treilea rând, antrenorii străini din România sunt, şi au fost, din ţările vecine precum Serbia sau fosta Iugoslavie. Şi acest lucru valideaza al doilea motiv al meu. Cu mult timp în urmă, Iugoslavia a trecut printr-o perioadă în care s-a pus un foarte mare accent pe dezvoltarea strategiei de joc, astfel, în ziua de azi se observă că antrenorii sârbi sau jucatorii-antrenori practică această meserie în întreaga Europă. Şi asta nu se întâmplă din greşeală, a fost o strategie bine pusă la punct care continuă până în ziua de azi.

Aţi antrenat în mai multe ţări din lume. Unde aţi plasa baschetul românesc şi ce credeţi că i-ar trebui pentru a atinge un nivel mai ridicat?

Un răspuns la întrebarea referitoare la ce îmbunătăţiri ar putea fi aduse în domeniul baschetului nu e niciodată uşor de găsit. Punctul slab al acestui joc în România este profunzimea talentului la nivelul elitelor. Soluţia pentru asta este o mai bună pregătire începând de la nivelul de juniorat, dar asta necesită investiţii financiare serioase şi pe care majoritatea federaţiilor naţionale nu sunt pregătite să le facă pentru că rezultatele nu se văd imediat.

Cealaltă soluţie evidentă, care este de asemenea greu de obţinut, e investiţia semnificativă în acest sport. Banii vor atrage calitatea şi performanţa la toate nivelele, dar întrebarea este dacă poţi să atragi mai întâi banii fără să beneficiezi mai în prealabil de performnţă şi asta este o problemă serioasa pentru ramura marketingului în sport. Şi în final, în cazul României, o întrebare se pune şi asupra credibilităţii sportului. În perioada pe care eu am petrecut-o în ţară se vorbea continuu despre corupţie la nivel de Federaţie şi la nivel de arbitraj. Sincer, habar nu am dacă aceste spuse erau adevăruri sau erau doar scuze pentru eşec.

Uneori, aveam şi eu convingerea că ceva „nu era bine”, dar nu am avut dovezi în acest sens, aşadar nu m-am concentrat niciodată pe această problemă. Federaţia trebuie să protejeze jocul chiar şi de cea mai mică aluzie la corupţie, asta dacă vor să atraga investitori importanţi şi dedicati jocului.

Care consideraţi ca au fost cei mai buni jucători români din campoionat în perioada pe care aţi petrecut-o în România?

Părerea mea este că Levi Szijarto este un jucător excelent. Nu cred că am reuşit în vreun moment să scoatem maximul din el în anul în care a jucat la ”U”. Se dedică în întregime jocului, e uşor de antrenat şi ar face orice pentru echipa sa. Aşa arată un jucător valoros. Au existat momente în care emoţiile sale, datorate în mare parte dorinţei sale de a câştiga, l-au copleşit, dar în esenţă, el rămâne un jucător foarte bun. Un alt jucător român extrem de bun este Virgil Cărutaşu. Recuperările pe care le face, apărarea practicată şi felul în care blochează aruncările ar putea schimba soarta unei partide şi într-o echipă cu marcatori talentaţi, el e liantul perfect pentru a ţine formaţia unită. De asemenea, Cătălin Burlacu e un jucător de clasă. Este un talent de nivel European. La Cătălin, întotdeauna se va pune întrebarea cât de bun vrea să fie, deoarece potenţial are, chiar mult.

Cum arată jucătorul perfect în opinia dumneavoastră?

Nu cred că există jucătorul perfect, dar se apropie foarte mult ca descriere de Michael Jordan: puternic, competitiv, talentat, inteligent şi cu o mentalitate de învingător.

De ce anume are nevoie un jucător american de a avea succes în România? Majoritatea americanilor vin si pleacă, foarte puţini rămân. Şi ce părere aveţi de amestecarea sârbilor cu americanii, având în vedere faptul ca stilurile lor de joc sunt foarte diferite?

Jucătorii americani au nevoie de timp pentru a se adapta la cultura ţării, dar şi la echipă, indiferent de ţara în care ajung. Este un lucru obişnuit ca jucătorii străini să vină şi să plece pentru că aceştia sunt practic mercenari căutând în permanenţă un loc de muncă nou şi a cărui ocazie se iveşte de obicei în alte ţări. Agenţii au o mare implicare în acest lucru, deoarece aceştia îi îndeamnă întotdeauna pe jucători să aleagă variantele mai bune din punct de vedere financiar chair dacă situaţia la care pleacă s-ar putea să nu fie la fel de bună ca cea pe care o au în momentul luării deciziei. Iar în ceea ce priveşte amestecarea sârbilor cu americanii, totul se rezumă la profesionalism. Antrenând la nivele şi mai înalte decât cel al campionatului românesc, am avut ocazia să cunosc echipe fără probleme datorate diferenţelor de stil de joc, dar, jucătorii echipelor respective erau profesionişti şi îşi făceau meseria foarte bine aşa cum antrenorul le cerea zi de zi.

Şi în final, aveţi un mesaj pentru iubitorii baschetului din România?

Mesajul meu nu se adresează doar iubitorilor de baschet din România, ci românilor în general. România este o ţară care încă se recuperează după o perioadă lungă, destul de dificilă din istorie şi am învăţat, de la cei pe care i-am cunoscut acolo în lumea sportului şi în afara ei, că nu poţi fi definit de trecutul dificil. Voi şi ţara voastră vă veţi defini destinul prin acţiunile voastre şi nu prin cuvinte. Mi-a plăcut perioada pe care am petrecut-o în România, şi în special în Cluj, la fel şi oamenii pe care i-am întâlnit. Aveţi o ţară frumoasă, în curs de dezvoltare, şi cred că am fost binecuvântat să îmi petrec alături de voi o parte a vieţii mele.

Fanilor din Cluj...sunteţi unici şi minunaţi. Din ziua în care am ajuns în Cluj cu echipa din Grecia, PAOK, şi am văzut pasiunea şi aprecierea voastră pentru baschet, am ştiut că va fi o experienţă specială. Resentimentele pe care le simt faţă de managementul echipei nu se extind şi spre voi, spre fani. Unele dintre cele mai frumoase amintiri legate de sport mi-au rămas ca urmare a relaţiei pe care am avut-o cu voi, fanii. Şi pentru voi îmi pare în special rău pentru că pasiunea şi suportul pe care il investiţi în ”U” nu vă este răsplătit cum trebuie. Jucătorii şi antrenorii, zi de zi, dau ce au mai bun pentru voi, dar nu sunt susţinuţi corespunzător. Meritaţi ceva mai bun!!!

Ca şi voi fanii, eu iubesc jocul mai presus de orice şi mi-am dedicat întreaga mea viaţă baschetului. Sper ca acesta să vă poată aduce în continuare bucurii şi mulţumiri aşa cum a făcut în cazul meu. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi!

* sursa foto: ProSport