Stiri

Barbu: „Ce se întâmplă la Alexandria e de nedescris”

totalbaschet.ro, Foto: fibaeurope.com

totalbaschet.ro, Foto: fibaeurope.com
22.03.2011

Bianca Barbu(foto) a fost concediată de conducerea clubului CS Teleorman Alexandria după meciul pe care formaţia primdivizionară l-a susţinut pe 26 februarie anul curent, în compania echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 66-68. Potrivit declaraţiilor jucătoarei, conducerea clubului i-a cerut să-şi prelungească contractul pentru încă un sezon însă în condiţii salariale înjumătăţite.

Am avut meciul cu Sfântu Gheorghe în urmă cu aproximativ 3-4 săptămâni. Domnul profesor (n.r. Mădălin Piperea, antrenorul principal al echipei CS Teleorman Alexandria) avea ceva cu mine de foarte mult timp, iar în meciul cu Sfântu Gheorghe m-a trimis în teren doar două minute pentru că aşa a vrut dânsul. În pauza meciului mi-a spus să-mi fac bagajele şi să plec acasă. Nu mi-a dat nicio explicaţie.
A doua zi l-am sunat să vorbesc cu el dar nu a răspuns la telefon. Astfel, m-am dus la sală dar mi-a spus că nu poate să vorbească cu mine în acea zi. M-am adresat antrenorului secund care a discutat apoi cu domnul Piperea. Mi s-a spus că pot continua la Alexandria doar dacă semnez pe încă un an pentru jumătate din salariul actual, lucru cu care nu am fost de acord.
Apoi, la primul antrenament după excluderea mea din lot, domnul Piperea le-a spus jucătoarelor că nu e posibil să joci două minute şi să iei atâţia bani. Dar până la meciul cu Sfântu Gheorghe nu am jucat doar 2 minute, puteţi consulta statistica mea pe acest sezon.

Întrebată de când există aceste probleme între ea şi antrenorul formaţiei din judeţul Teleorman, respectiv cum au reacţionat celelalte jucătoare, Bianca a spus:

Există probleme de la începutul campionatului. Orice se întâmpla eu am fost socotită vinovată. Nimic nu făceam bine. Această problemă nu am avut-o în trecut, a fost o schimbare totală de comportament a antrenorului faţă de persoana mea. În 2009 am fost operată la genunchi şi nici atunci nu am avut astfel de probleme. De fapt cu dânsul am suferit accidentarea.
Colegele mă încurajau să nu comentez cu antrenorul, să tac. Lucru pe care l-am şi făcut. Am realizat că de fapt el urmăreşte să îi răspund, ştiam că vrea să îi dau motive să mă dea afară.

Bianca ne-a dezvăluit faptul că, în opinia ei, toată această situaţie a fost pregătită îm amănunt de către conducerea clubului din Alexandria. De asemenea, ea a spus că o altă jucătoare aflată în ultimul an de contract a fost constrânsă spre prelungirea contractului.

Mi-am dat seama că au vrut să mă dea afară de la echipă pe toată perioada acestui sezon dar au făcut-o exact după încheierea perioadei de transferuri. Adică într-un moment în care eu nu mai puteam să semnez cu o altă echipă.
Alina Chivu se afla în ultimul an de contract cu Alexandria, a fost dată afară de la antrenament şi i s-a spus că ori semnează ori nu mai are ce căuta la echipă. Bine-nţeles a semnat şi a revenit la echipă. Ce se întâmplă la Alexandria este de nedescris.

Sportiva a încercat să apeleze la Federaţia Română de Baschet pentru rezolvarea acestei situaţii.

Am sunat la federaţie, am luat legătura cu doamna Alina Moanţă. I-am explicat care este situaţia şi am întrebat-o cum este posibil aşa ceva. Eu nu am primit un exemplar al contractului pe care l-am semnat pentru anul acesta. Acolo este prevăzut foarte clar că nu mă pot da afara de la echipă indiferent de evoluţia mea.

Originară din Râmnicu-Vâlcea, sportivei în vârstă de 21 ani i s-a comunicat că dacă doreşte să evolueze la altă echipă i se va da voie doar dacă clubul respectiv va achita grila de formare a jucătoarei. Bianca a precizat următoarele pe această temă:

I-am spus domnului Piperea că pe mine nu Alexandria m-a format. Soţii Toma sunt cei care au contribuit la formarea mea ca sportivă. De altfel Alina Moanţă mi-a spus, când am discutat cu ea despre situaţia mea, că grila de formare o primeşte echipa pentru care am semnat prima dată. Această echipă este CET Govora!
De asemenea, am luat legătura cu doamna Carmen Tocală, dar dumneaei mi-a cerut contractul, pe care după cum spuneam nu îl am.

Vom reveni, în cursul zilei marți, cu răspunsul conducerii clubului din Alexandria.

2 comentarii la aceasta stire:
  • ioana_271 :

    :(
    Foarte bine ai facut,nu trebuie nici o jucatoare calcata in picioare si umilita,indiferent de cat joaca,mai ales cand vii dupa o accidentare.

    cu 13 ani în urmă (22.03.2011) Raspunde
  • cat-walk :

    sclavie
    auzi draga domnule Catalin aici nu este vorba de cit baschet stie aceasta fata daca Alexandria a semnat cu ea un contract trebuie sa il respecte atit contractul cit si jucatoarea ..... ea a fost accidentata o perioada mai lunga de timp nu este vina ei ...banuiesc ca ea sa accidentat la locul de munca si nu pe strada......depsre ceea ce spune ea in acest interviu cei de la Alexandria ar trebui sa isi revizuiasca comportamentul....suntem in anul 2011 si sclavia nu mai este in timpurile astea.....daca tot vrea si la anul clubul sa o pastreze sa vina cu o oferta concreta si daca partile nu se inteleg sa stringa fiecare mana si sa isi ia la revedere.......oricum Federatia nu o sa faca nimic sa protejeze jucatoarele ea stie numai sa ia bani de pe urma fetelor si sa le exploateze la maxim....ar trebui sa se trezeasca si jucatoarele odata si odata si sa isi aleaga si ele un reprezentant al lor si sa le reprezinte in Federatie..... si un mesaj catre Bianca.....parerea mea este sa nu te lasi intimidata...si ar fi bine sa iti iei un avocat sa te reprezinte si o sa cistigi parerea mea cu aceasta mafie ......bafta multa

    cu 13 ani în urmă (22.03.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate