Zeliko Bubanja este cel mai longeviv jucător străin din Divizia A. A venit în România în 1996, la CSU Sibiu, şi cu expeţia unui sezon şi jumătate cât a evoluat în Franţa, cariera sa se leagă de echipe din România. Fie că a fost vorba de Piteşti, Ploieşti, Arad, Braşov, Mediaş, Dinamo în Divizia A sau chiar CSM Bucureşti în B sârbul a dat tot ce a avut mai bun pe teren şi a fost un model pentru mai tinerii săi coechipieri. În momentul de faţă evoluează la CSU Cuadripol Braşov, este leaderul echipei la puncte marcate pe meci şi elemnt de bază în tactica cu care echipa managerială a clubului a abordat acest sezon.

În intreviul acordat site-ului nostru veteranul vorbeşte despre cariera sa, despre planuril de viitor, despre baschetul din România şi despre mentalităţile, de multe ori greşite, care afectează dezvoltarea sportivilor şi a sportului.

"Pentru mine baschetul este o profesie, nu un hobby"

Cum aţi ajuns să jucaţi în România şi cum de aţi rămas pentru atâta vreme?     

Am ajuns în România în decembrie 1996. Am fost contactat de un agent sârb care m-a întrebat dacă sunt interesat să joc în România şi dacă accept să merg la probă. Am acceptat şi aşa am ajuns pentru prima dată în România, la Sibiu. Cum am rămas atâta vreme? Cu siguranţă nu pentru că mă cheamă Zeljko Bubanja ci pentru că am demostrat în toţi aceşti ani că sînt un jucător muncitor, disciplinat, ambiţios şi devotat echipei. Pentru faptul că pentru mine baschetul este o profesie nu un hobby.

În perioada 2004 – 2006 aţi părăsit România pentru a evolua în Franţa. Cum a fost perioada petrecută acolo? De ce aţi ales să vă întoarceţi?

Am primit o ofertă pe care nu o puteam refuza şi mi-am dorit să încerc ceva nou. Am jucat în Franţa un an şi jumătate şi a fost o experinţă profesională benefică pentru mine. În pauza competiţională am fost contactat de cei de la Piteşti care mi-au făcut o ofertă şi aşa am revenit în campionatul românesc.

De ce credeţi că jucătorii sârbi ajung să joace chiar şi o mare parte a carierei în România, spre deosebire de americani care rar ajung să evolueaze mai mult de un sezon (cu excepţiile de rigoare bineînteleş)?

Baschetul este un sport de echipă şi noi, ex-iugoslavii, avem foarte bine dezvoltat acest stil de joc, pe cînd jucătorii americani se bazează pe jocul individual şi spectaculos şi sînt puţini cei care reuşesc să se integreze într-un joc colectiv. Jucătorii ex-iugoslavi sunt caracterizaţi de seriozitate şi disciplină şi poate că acesta ar fi un argument pentru care jucătorii sârbi au reuşit să rămână atât de mult timp în România.

Care a fost cel mai frumos moment petrecut în România?

Nu pot să numesc doar un anumit moment, au fost foarte multe momente plăcute. Mă gîndesc cu plăcere la perioada petrecută la Sibiu. Mă bucur şi sînt mândru că am avut ocazia să fac parte din acea echipă. Apoi la campionatul 2003/2004 cînd am jucat la Dinamo, cînd am intrat în finală fără nicio înfrîngere. La perioada petrecută la Piteşti, în campionatul 2006/2007 cînd am jucat finala campionatului deşi nimeni nu ne dădea şanse să intrăm în play-off. Am foarte multe amintiri plăcute legate de fiecare oraş în care am stat.

Dar cel mai puţin plăcut?

Am trecut prin momente extrem de grele în ultimii 3 ani. Am trăit două drame care m-au marcat foarte mult dar încerc să-mi găsesc puterea să merg mai departe, să încerc să fiu acelaşi om. Iar pe plan sportiv regret că nu am cîştigat niciun titlul de campion din cele cinci finale jucate dar, cine ştie, poate că voi avea cândva şi şansa asta.

Cine este cel mai bun jucător alături de care aţi evoluat în ţară?

Am avut plăcerea să joc cu mulţi jucători valoroşi, români şi străini. Unul dintre cei mai buni a fost Miljan Marjanovic. Era un shooter veritabil, întotdeauna ştia cum să atragă doi apărători pe el şi aşa rămânea spaţiu mai mare sub coş iar munca mea devenea mai uşoară.

Cine este cel mai dificil apărător pe care l-aţi întâlnit?

În opinia mea în jocul de baschet nu există un jucător dificil. Eu cred că o echipă bună, cu un sistem tactic bine pus la punct, poate să-şi pună orice jucător în valoare iar acesta să devină un jucător dificil şi în apărare şi în atac.

Cum s-a schimbat jocul dvs de-a lungul carierei? Ce faceţi acum mai bine decât la începutul anilor 2000 şi ce nu?

Nu cred mi-am schimbat stilul de joc. Valoric vorbind nu cred că am progresat de cînd am venit în România cînd aveam doar 23 de ani. Am căpătat mai multă experienţă şi poate că am devenit puţin mai înţelept, mai călit. În schimb, mi-am pierdut din viteza şi din forţa pe care le aveam atunci. Dar, nu renunţ! Am rămas acelaşi luptător!

"În meciurile contra Braşovului vreau să văd antrenori care încearcă să ofere o şansă tinerilor, nu doar să facă scor"

Alegerea de la începutul sezonului când aţi decis să jucaţi la Iaşi a fost o greşeală? De ce aţi părăsit echipa şi de ce v-aţi întors la Braşov, echipă pe care practic o părăsiseţi la finalul sezonului trecut?

Da, acum cred că a fost o greşeală foarte mare şi nu aş mai dori să mai comentez nimic legat de Iaşi. Cu Braşovul am fost în contact pe toată durata verii dar ei nu ştiau dacă vor reuşi să se înscrie în campionat. M-am întors la Braşov la insistenţele domnului Calancea şi a lui Marius Fetti pentru a încerca să ajut echipa cu experienţa mea.

Cum vedeţi proiectul managerial de la CSU Cuadripol, şi anume axarea pe tineri jucători români: sinucidere sau curaj?

În opinia mea este curaj. Să încerci să faci faţă campionatului cu cea mai mare parte a jucătorilor care nu au mai jucat în divizia A nu este un lucru uşor, iar rezultatele nu pot apărea imediat pentru că este imposibil. Doar peste câţiva ani vom putea vedea dacă acest proiect a fost benefic pentru Braşov. Mi-ar fi plăcut totuşi să văd o încercare de curaj şi din partea altor echipe care joacă împotrivă noastră. Să văd antrenori care încercă să folosească mai mult tineret, să dea o şansa rezervelor, nu să joace cu scopul de a face doar scor cu Braşovul, pentru a-i creşte astfel meritele în faţă sponsorului. Totodată ştiu şi înţeleg că un antrenor e ţinut în funcţie doar de rezultate dar, dacă în astfel de meciuri nu dai o şansa celor care nu ajung să joace nici 2 minute pe meci, atunci mă întreb când vor avea vreodată o şansa aceşti tineri?

Ce rol are Zeliko Bubanja în proiectul care se desfăşoară în această perioadă la Braşov?                                                                                                                

Pentru mine acest an este o experienţă pentru că nu am mai fost pus niciodată în această situaţie şi îmi este foarte greu. Eu nu am pregătirea necesară unui antrenor şi cîteodată nu am nici răbdarea care trebuie acordată acestor tineri. Îmi doresc foarte mult să-i determin să-şi schimbe mentalitatea în primul rând, să-i învăţ câte ceva din ceea ce ei încă nu ştiu. Sunt cîţiva care nu au noţiuni elementate din baschet şi asta e o problemă care trebuia rezolvată în anii junioratului. În opinia mea la vârstă de 23-24 de ani nu mai putem vorbi de “este un jucător de perspectiva”, la această vârstă trebuie să fie un jucător format, trebuie să fie ceva concret!

Ce se va întâmpla dacă echipa va retrogada?

Nu ştiu ce şi cum să vă răspund la acesta întrebare. Eu nu mi-am pierdut speranţa. Dacă vom retrograda, sper ca Braşovul să reuşească să-şi păstreze acelaşi lot şi să lupte pentru promovare în anul următor.

Ce lipseşte Braşovului în momentul de faţă?

Ne lipsesc încă 2-3 jucători experimentaţi ca să putem face faţă campionatului.

"Lipsa rezultatelor este generată de mentalitate, slaba organizare şi dezinteres"

Cum vedeţi nivelul pivoţilor care evoluează acum în România? A crescut nivelul faţă de anii trecuţi?

Categoric nivelul baschetului a crescut foarte mult. În baschetul modern se pune accentul pe viteză şi forţă. Cea mai mare armă în atac este contribuţia pivotului deoarece este întotdeauna situat în apropierea coşului. El este figura cheie pentru foarte multe opţiuni cu un procent mare de realizare. Jucătorul care este în măsură să dirijeze apărarea, să coopereze. El decide când e momentul pentru a ajuta, a dubla sau a schimba. Este jucătorul vital în conceptul de apărare al echipei. Se spune că cine nu are pivot nu cucereşte titluri. La momentul actual sunt pivoţi valoroşi în România: Stănescu, Căruţaşu, Burlacu, Mladenovic, Krstanovic, Tomic, Scott şi alţii. De altfel dacă ne uităm la primii zece marcatori ai campionatului observăm că 6 din ei sînt pivoţi şi asta spune mult despre valoarea lor. Problema este că din generaţia tânără au apărut mult prea puţini pentru a spera la performanţă, pentru a juca la un nivel ridicat.

Cum vedeţi tânăra generaţie de jucători români? Ce le lipseşte jucătorilor din ziua de astăzi pentru a ajunge la performanţele generaţiilor dinaintea lor? Cum vedeţia atitudinea lor faţă de joc, de pregătire?

Nu aş dori să comentez prea mult pentru că acesta este un subiect foarte sensibil pentru voi şi care atrage zeci de polemici. Ştim cu toţii că sportul a evoluat enorm de mult în ultimii ani. Asta însemnă că cei care îşi doresc performanţă şi au ajuns să se bucure de ea ştiu cum să ţină pasul cu sportul modern. În opinia mea, lipsa performanţelor actuale din sportul românesc (generalizez pentru că toată suflarea sportivă vorbeşte despre regresul sportului românesc) este generată de mentalitate, slaba organizare şi dezinteres.

"Ploieştiul va câştiga şi în acest sezon"

Care este, în opinia dumneavoastră, cel mai bun jucător din Divizia A?

Dacă îmi permiteţi eu am să fac două clasificări: cel mai bun jucător român este Virgil Stănescu şi cel mai bun jucător străin, Aleksandar Mladenovic.

Cine credeţi că va câştiga campionatul?

Părerea mea este că tot Ploieştiul va cîştiga campionatul şi în acest sezon, pentru că au experienţă, au continuitate şi o echipă managerială care ştie ce vrea.

"Puţini cunosc avantajele de a colabora cu o agenţie FIBA"

Cât estimaţi că veţi mai evolua la acest nivel? Ce veţi face la finalul carierei? 

Dacă sănătatea îmi va permite vreau să continui să joc la acest nivel. Nu mi-am stabilit încă nicio limită de vîrsta! De apoximativ 3 ani lucrez ca reprezentant al agenţiei Olsta din Belgrad, o agenţie acreditată FIBA, care are jucători cu angajamente în toată Europa. În acest moment în România sînt puţini jucători care sînt reprezentaţi de o agenţie licenţiată FIBA, sînt puţini jucători care ştiu ce avantaje ai atunci cînd eşti reprezentat de o astfel de agenţie, cînd altcineva negociază şi se luptă pentru drepturile tale. De asemenea sunt puţine cluburi care ştiu că atunci cînd colaborezi cu o astfel de agenţie ai nişte garanţii, şi angajezi jucători profesionişti. Astfel nu vei avea ocazia să ajungi într-o situaţie penibilă, să ai în echipă jucători care au renunţat la baschetul de performanţă de ani buni, şi ajung să se “relanseze” în România. Din acest motiv apar şi acele acuzaţii reciproce “nu mi-am primit banii, ba noi i-am dat banii sau el nu îşi merită toţii banii”, şi într-un final ajung să plătească ambele părţi pentru naivitatea lor şi pentru faptul că au avut încredere într-un impostor!