Stiri

Cristian Achim: "Meciul de la București a fost un prim test foarte important"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
11.12.2012

Cristian Achim, antrenorul principal al lui CSM Oradea, a vorbit despre victoria repurtată luni (10.12), la București, asupra CSM-ului din localitate. Tehnicianul în vârstă de 42 ani a apreciat jocul echipei sale și a subliniat faptul că în fiecare meci orice jucător poate să iasă în evidență.

Ați controlat tabela de marcaj de la început până la sfârșit. Sunteți mulțumit de joc?

Cu siguranță sunt. Meciul cu CSM București a fost un prim test foarte important, în compania unui adversar care nu întâmplător se afla pe acea poziție în clasament. Pentru noi jocul de la București a fost important în condițiile în care adversar a fost o echipă serioasă, cu un arsenal ofensiv bine pus la punct atât individual cât și colectiv. Tocmai de aceea remarc apărarea și faptul că am pregătit foarte bine acest meci pe faza defensivă. 
Victoria este cu atât mai importantă cu cât am jucat în deplasare. Dacă victoria cu Asesoft poate fi pusă într-un fel pe seama relaxării adversarului, în meciul de ieri nu a fost cazul. CSM București a jucat cu echipa de pe locul 1, așa că a fost suficient de motivată pentru acest meci.

Ce părere aveți despre aportul lui Franklin, Dillon și Maric în condițiile jocului foarte eficient pe contraatac și tranziție?

Este jocul nostru în acest sezon. Avem jucători capabili să alerge și să fie productivi pe contraatac, respectiv în tranziție ofensivă. Vreau să-l remarc și pe Pesic, care a făcut un prim sfert de excepție, marcând din toate pozițiile. La modul general consider că toți jucătorii au evoluat foarte bine în acest meci. Am avut o săptămână foarte inspirată, deoarece am pregătit meciul foarte bine din toate punctele de vedere. Ce am decis să jucăm am și pus în aplicare pe parchet.
Doresc să remarc faptul că am avut cinci jucători cu peste 10 puncte, lucru care vine să confirme că echipa noastră nu are vedete. Dar, în fiecare meci altcineva poate să se remarce din punct de vedere statistic. De această dată Will Franklin a fost acela, cu 18 puncte marcate și cu o nouă demonstrație în ceea ce privește postul de conducător de joc clasic. Oricine poate să iasă la rampă în echipa noastră.

Urmează Energia Rovinari. Ce părere aveți despre această echipă?

Este un meci pe care, foarte clar, în condițiile date nu avem voie să-l pierdem. Totuși, nu trebuie să uităm că întâlnim o echipă foarte imprevizibilă, capabilă de jocuri mai puțin reușite, dar și de jocuri extrem de bune. A demonstrat acest lucru chiar și în acest sezon. Întâlnim o nouă echipă grea. Sper că putem păstra nivelul de concentrare și să oferim publicului nostru un joc de calitate.

Este mai multă presiune înaintea acestui meci decât în cazul jocurilor cu BC Mureș și CSM București ținând cont că spre deosebire de aceste formații Energia Rovinari a pierdut înaintea meciului cu Oradea în fața Clujului?

Presiune există tot timpul. Este firesc să fie așa. Acolo unde există presiune înseamnă că este și o echipă bună. Cu siguranță Energia Rovinari vine la acest meci montată, dar și noi avem motive să fim motivați pentru acest meci, la fel ca și la orice meci.

Foto: Viorel Carțiș 

9 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea nexco :

    Corect !
    Adevarat , Oradea este o mare ECHIPA , fara vedete . Multa munca si seriozitate .

    cu 12 ani în urmă (11.12.2012) Raspunde
  • adriand :

    Bravo
    Foarte frumos joaca echipa! Va urmaresc cu placere, sunteti o adevarata delectare pentru cunoscatorii acestui sport si nu numai.
    Inca o data felicitari!

    cu 12 ani în urmă (11.12.2012) Raspunde
  • CS Concordia Chiajna Nicusor :

    ...
    O echipa compacta care se bazeaza pe jocul colectiv, fara individualitati. Echipele care isi schimba lotul an de an ar trebui sa urmeze modelul lui CSM Oradea.

    cu 12 ani în urmă (11.12.2012) Raspunde
  • CSM CSU Oradea rexdecebal :

    Bravo bravo
    Felicitari intregii echipe si in special antrenorului care face minuni de trei ani incoace! de fapt minunile s-au creat aplicand politica pasilor marunti....dar siguri! progresul ORADIEI este vizibil de la meci la meci in ultimii ani si nu e ceva intamplator!!!! SA mentinem trendul actual si vom ajunge tot mai sus!!! perseverenta!!!!!

    cu 12 ani în urmă (11.12.2012) Raspunde
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Adevarat
    Aceasta echipa joaca frumos si eficient cand toti jucatorii subscriu unui joc colectiv, organizat. A inceput sa inteleaga si Pesic ?

    cu 12 ani în urmă (12.12.2012) Raspunde
  • CSM CSU Oradea rexdecebal :

    dada
    Se pare ca incet incet intelege atat pesic cat mai ales Cristi Achim :D!!!

    cu 12 ani în urmă (12.12.2012) Raspunde
  • adriand :

    Rexdecebal,un moldean
    Sunt absolut convins ca atat antrenorul cat si Pesic trateaza comentariile voastre ca pe un mic dictionar de baschet. Daca nu ati fi fost voi, Pesic ar fi jucat tot meciul si Achim nu ar mai stiut sa il odihneasca! Țin sa va multumesc in numele tuturor fanilor echipei si sper sa stiti de gluma!
    Hai CSM! :))))))

    cu 12 ani în urmă (14.12.2012) Raspunde
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    adriand
    Sunt convins ca antrenorul Achim citeste articolele de pe acest site si probabil si comentariile. Sunt de asemenea convins ca pt el, ceea ce scriem noi reprezinta barfele si " prostioarele " unor amatori. Cert este un lucru Pesic a jucat intre etapele 1-5 peste 35 min pe meci ( cu exceptia meciului cu Dinamo ) iar din etapa a 7a, dupa meciul memorabil cu Asesoft, a jucat maxim 33 min, in meciurile tari si in jur de 20 min in meciurile mai lejere.
    Aceasta schimbare de atitudine a antrenorului a condus si la schimbarea in bine, zic eu, a jocului echipei

    cu 12 ani în urmă (14.12.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate