Timp de patru zile formaţia CSM Satu Mare a beneficiat de sprijinul instructorului FIBA, Fabio Fossati, care a sosit săptămâna trecută în oraşul de pe malul Someşului, la iniţiativa antrenorului principal, Petru Eles. Pe durata şederii acestuia în România, Fossati a lucrat la antrenamente alături de Petru Eleş şi componentele formaţiei sătmărence, profitând de semi pauza competiţională ivită datorită reprogramării precedentelor confruntări din cadrul LNBF.

Total Baschet a avut prilejul să stea de vorbă cu Fabio Fossati, tehnicianul în vârstă de 62 de ani ce are în palmares trei campionate ale Italiei, două cupe ale Italiei respectiv patru SuperCupe, fiind primul antrenor italian care a pregătit o formaţie din Rusia. Chestionat pe marginea mai multor subiecte baschetbalistice, Fossati a răspuns afirmativ iniţiativei noastre subliniind că simte în largul său atunci când poartă o conversaţie pe tema sportului cu mingea la coş: "serviciul meu este baschetul, pasiunea mea este baschetul, iar când vorbesc despre baschet, despre experienţa mea, mă simt împlinit."

Ultima oară aţi activat ca şi antrenor principal al naţionalei feminine din Camerun. Cum a fost perioada petrecută acolo? 

A fost o perioadă foarte plăcută. Am rămas plăcut suprins de dorinţa jucătoarelor de a munci, de a se pregăti. Chiar dacă individual nu eram o forţă, jocul de echipă şi modul în care înţelegeau indicaţiile tactice au suplinit acest aspect. În competiţiile internaţionale am reuşit să câştigăm biletul pentru barajul către Jocurile Olimpice. Trebuia să evoluăm în Turcia, împotriva Coreei de Sud şi a Croaţiei. Din păcate situaţia financiară nu a permis federaţiei să suporte cheltuielile şi nu am mai participat. Poate că aveam şanse să învingem Coreea, însă Croaţia este o forţă în baschetul feminin şi ne era foarte greu.

Ne puteţi spune care a fost cea mai memorabilă experienţă din întreaga dumneavoastră activitate ca şi antrenor?

Cu siguranţă cea mai frumoasă experienţă a fost când am antrenat pentru prima oară în afara ţării mele, în Rusia, la o echipă cu ambiţii, cu un obiectiv îndrăzneţ, Dinamo Moscova. Am fost primul tehnician italian care a antrenat în Rusia. După mine au urmat şi alte nume foarte importante, ca Messina sau Scariolo, dar eu am fost primul şi asta e o mare onoare pentru mine.

Experienţia din Rusia a fost o mare provocare pentru mine, iar Petru poate confirma acest aspect. E foarte greu să ţi se ofere un contract de la o echipă din Rusia şi să îţi expui punctul de vedere căci ruşii, ca şi neam, sunt foarte capricioşi. Am jucat în Final Four-ul FIBA EuroCup, iar la sfârşitul competiţiei m-au întrebat dacă sunt pregătit să revin şi sezonul viitor, în Rusia. Am fost surprins, nu mă aşteptam. După acel sezon am revenit în Italia, iar la scut timp un prieten de-al meu, care era manager general la Famila Schio m-a sunat şi mi-a spus <<Fabio, care e situaţia ta în acest moment? Ştii ... încercăm să câştigăm titlul de 17 ani şi nu reuşim ... eşti liber de contract?>>. A fost ciudat pentru mine deoarece aveam un contract semnat cu Dinamo Moscova şi Famila construiseră o echipă foarte bună. După această discuţie, aflându-mă într-o situaţie ciudată, am decis să rămân în Italia. Până la urmă s-a dovedit a fi o decizie bună pentru mine şi Famila, deoarece am câştigat titlul doi ani la rând.

Între timp eu credeam că relaţia mea cu ruşii s-a rupt de tot, dar sorţii au decis ca drumurile noastre să se intesecteze. Ne-a fost dat să jucăm cu Famila, în cupele europene, împotriva celor de la Ekaterinburg şi am avut nevoie să ne antrenăm în Rusia înaintea jocului. Aşa că i-am sunat pe cei de la Dinamo Moscova şi i-am rugat să ne pună la dispoziţie o sala, la baza sportivă Dinamo. Au acceptat. A fost însă de necrezut pentru că atunci când am ajuns la baza sportivă şi m-am dat jos din autocar, toţi foştii mei colaboratori din Rusia m-au aşteptat acolo şi mi-au spus: “Buon giorno, senior Fabio!”, iar atunci mi-au dat lacrimile. Am scris şi o carte despre această experienţă din Rusia. Nu doar despre situaţiile tehnice, ci şi despre starea mea emoţională.

Care a fost relaţia dumneavoastră cu Ettore Messina?

Timp de 15 ani am jucat baschet ca şi sportiv profesionist. În ultimii mei ani petrecuţi pe parchet, Ettore a fost antrenorul secund al el echipei. Era un tehnician tânăr şi a fost ales ca şi secund deoarece vorbea foarte bine limba engleză, iar antrenorul principal avea unele probleme în a-şi transmite indicaţiile tehnice jucătorilor americani. Aveam o relaţie bună cu el şi încă de pe atunci am realizat că poate deveni un antrenor foarte bun.

Acum lucraţi cu FIBA. Ne puteţi ce implică acest lucri şi care este rolul dumneavoastră?

Lucrez la FIBA doar în timpul verii şi sunt antrenor în cadrul summer camp-urilor destinate sportivelor sub 15 ani. Suntem patru antrenori: eu, unul din Croaţia, unul din Germania respectiv unul din Slovenia. Pe lângă această activitate, cei de la FIBA m-au mai rugat şi să fiu reporter în clinici. Aceasta este slujba mea la FIBA, nimic mai mult.

Cu ce vă ocupaţi în momentul de faţă?

Vreau să fiu sincer şi să vă spun că până acum un an şi jumătate pierdusem bucuria de a antrena. Probabi pentru că în acest moment este foarte greu să găseşti un loc de muncă. Acum sunt consultant în cadrul proiectului baschetbalistic pentru Universitatea din Brescia respectiv comentez meciurile de baschet din prima ligă a campionatului feminin. Este foarte ciudat, pentru că în momentul de faţă sunt mari probleme financiare în Italia, iar atunci când se dispută meciuri în partea de nord a ţării, mă deplasez eu, când sunt meciuri televizate în partea de sud a ţării, merge altcineva (râde).

Am fost foarte dezmăgit pentru că nu mi-am găsit un loc de muncă ca şi antrenor şi am încercat să fac altceva, cu ajutorul spiritului meu de antrenor şi de team-building. Oameni de la unele firme m-au chemat să le vorbesc despre ce înseamnă cu adevărat munca în echipă şi îmi place foarte mult să fac asta.

Vara asta am încercat să antrenez din nou, sunt pregătit să revin în postura de antrenor şi cred că voi face pasul acesta începând de sezonul următor sau, de ce nu, mai repede. Anul trecut am avut oportunitatea de a antrena în România, însă aceasta este altă discuţie.

Având în vedere colaborarea cu FIBA, ne puteţi spune care este strategia forului pentru baschetul feminin, în următorii ani?

Pentru FIBA, baschetul feminin este cel mai important. Poate că o să râdeţi când spun asta, însă după cum ştiţi cele mai importante două competiţii baschetbalistice la nivel de masculin, Euroliga şi EuroCup, nu sunt organizate de către FIBA. În schimb, cea mai valoroasă competiţie la nivel feminin de cluburi, pe care o organizează FIBA, este Euroliga. Vara trecută FIBA a redus numărul de camp-uri pentru băieţi suplimentând cele pentru fete. Noul preşedinte al FIBA ne-a comunicat că trebuie să ne axăm mai mult pe baschetul feminin şi asta se întâmplă în momentul de faţă.

Ce pot să vă spun despre Italia, în ceea ce priveşte baschetul feminin, sunt 80.000 de sportive, dacă luăm în calcul toate cluburile de junioare, ceea ce e foarte puţin. Pentru a vă putea forma o opinie corectă, raportând situaţia din volei-ul feminin, acolo sunt 200.000 de sportive legitimate. Cred că FIBA trebuie să facă ceva, să găsească o strategie pentru a atrage publicul către baschetul feminin.

Foto: transilvaniareporter.ro