Stiri

Ivan Ivanovic: "Recuperările au fost decisive în repriza a doua"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
26.01.2012

Ivan Ivanovic, extrema echipei Gaz Metan Mediaş, a vorbit pentru cititorii TotalBaschet despre victoria echipei sale la Târgu-Mureş în cadrul etapei a 18-a în sezonul regulat al Diviziei A la baschet masculin - ediţia 2011/12.

Echipa ta a fost condusă chiar şi cu 9 puncte, însă aţi revenit şi controlat situaţia în repriza a doua. Ce părere ai despre meciul de aseară de la Târgu-Mureş?

A fost un meci greu împotriva unui adversar puternic. Am început repriza a doua foarte bine şi am controlat jocul până la final. Capitolul recuperări ne-a avantajat foarte mult şi este motivul principal pentru care ne-am detaşat în repriza a doua.

Ce părere ai despre faptul că şapte oameni de la Mediaş au marcat cel puţin 8 puncte în acest meci?

Este bine când avem mai mulţi jucători capabili să înscrie şi când sunt în formă foarte bună. În aceste condiţii suntem o echipă periculoasă întrucât avem posibilitatea de a marca din zone diferite ale terenului. Îmi doresc să putem continua în aceeaşi manieră din punct de vedere ofensiv.

Cât de mult au contat absenţele lui Drăguşin respectiv Forte în această partidă?

Ambele echipe au resimţit absenţele unor oameni importanţi şi din acest punct de vedere sunt de părere că acestea s-au completat una pe cealaltă. A fost un oarecare echilibru la capitolul accidentări.

Ce părere ai despre posesiile pierdute de echipa ta?

Când o echipă îşi propune să joacă în viteză, aşa cum încercăm noi să o facem, este ceva normal ca numărul posesiilor pierdute să fie mai mare. Sper să putem corecta din aceste probleme în meciurile următoare.

Foto: Frăţilă Daciana Codruţa 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate