CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăJarrett Howell, conducătorul de joc al lui Gaz Metan Mediaș în turul actualei ediții de campionat, nu s-a prezentat la reunirea lotului, programată pentru marți (27.12).
Potrivit lui Lucian Pătrașcu, managerul echipei de pe Târnava Mare, jucătorul american are un contract în vigoare cu formația la care evoluează din vara anului 2009. În acest moment nu se știe cu exactitate dacă Howell va continua la Mediaș, însă este cert că prin contract el aparține de clubul care a cucerit Cupa României în sezonul trecut. Iată ce a spus conducătorul clubului medieșean pe această temă:
Jarrett Howell nu a fost la reunire însă avem diverse probleme medicale şi nu toţi jucătorii sunt la antrenamente. Howell este sub contract cu noi până în vară.
Pe de altă parte, Pătrașcu a spus că în acest moment conducerea clubului din Mediaș negociază transferul lui Ivan Zigeranovic. Potrivit oficialului medieșean șansele ca acest jucător să revină la Gaz Metan sunt de 50%. De asemenea, managerul a admis că este posibilă înregimentarea încă unui jucător străin în vederea abordării returului Diviziei A.
Căutăm un pivot însă avem mai mulţi jucători pe tapet. Încă nu e nimic sigur. Una dintre opţiuni este Ivan Zigeranovic. Este în proporţie de 50% deocamdată. Ne străduim să aducem un pivot foarte bun. Abia aseară am început pregătirile.
Acum suntem în fază de discuţii, nu ştim exact. Probabil vom aduce încă un străin dar nu ştim pe ce poziţie exact. Ar putea să plece şi altcineva.
12 comentarii la aceasta stire:
Trezirea,mah!
cu 13 ani în urmă (28.12.2011) RaspundeDe ce la noi toate lucrurile trebuie facute pe invers? E mai usor sa schimbi 2-3 jucatori de baza in loc sa aduci un antrenor de doamne-ajuta? Voi nu vedeti ca de cand e antrenor Teleaba, la echipa e un haos total, nu se stie cine mai ramane, cine pleaca, cine vine. E clar ca jucatorii precum Howell (care sunt aproape sigur ca nu se mai intoarce) nu mai sunt dispusi sa asculte de acest antrenor care nu e in stare sa numere 4 straini si un roman, ce sa mai vorbim de scheme,rotatie, etc.
mda...!!!!
cu 13 ani în urmă (28.12.2011) Raspundesi eu cred la fel si am mai auzit multi ca sunt de aceeasi parere..acum om vedea ce va fi sa speram ca se va ridica echipa din nou si va fi aceeasi ca sezonul trecut!!!!!!!!
pacat
cu 13 ani în urmă (28.12.2011) Raspundee pacat pentru echipa si orasul nostru pentru ca avem un lot de jucatori foarte bun si un antrenor depasit de situatie cu mult. incet incet cate un jucator pleaca, daca pleaca Howell cu siguranta ca si Mitchel dupa ce se face bine va pleca si el si ramanem cu Munteanu. Pacat ca nu se pune problema in conducere pentru a il pune pe Teleaba ca antrenor secund si sa se caute un antrenor precum Bruno Soce. Cu Teleaba antrenor poate nu prindem nici locul 8.
javra
cu 13 ani în urmă (28.12.2011) RaspundePai si daca nu se va propune schimbarea lui, eu zic ca ar trebui sa se gandeasca ca e mediesan, si spre binele echipei sa isi dea demisia. Doar asa va arata ca mai are o urma de bun simt, oamenii isi vor scoate palaria si va fi pus din nou secund (post pe care si*a facut datoria). In schimb, omului cu tabla, Dan Popa (pe care de altfel il cunosc si ii cunosc si caracterul infect) ii doresc un viitor stralucit in industria agricola din Canada, deoarece capacitatile sale intelectuale il recomanda in acest domeniu.
Javre
cu 13 ani în urmă (28.12.2011) RaspundeSunteti niste papagali opariti. Vb in necunostinta de cauza. Sunteti ca pensionarelele alea care stau la poarta si vb de tot cartierul. Howell e un magar care trebuia sa manace terenul pt banii pe care i-a primit de la Medias, nu sa faca figuri la prima oferta mai mare pe care a primit-o de la alta echipa. Si dc ati adus aminte de Bruno Soce, vreau sa va aduceti aminte ce au jucat romanii nostri spre sf campionatului. Dc mai statea un an ii nenorocea pe toti.
Si as vrea sa stiu cate echipe nu ar baga in teren singurul jucator "de-al casei" cum e Florin Munteanu. Lasa-ti vorbele aiurea si incurajati echipa sau dc nu schimbati sportul. Puteti sa va uitati la table, la sah .............
Oameni buni (de nimic)
cu 13 ani în urmă (28.12.2011) RaspundeJÁVRĂ ~e f. fam. 1) Câine jigărit, care trezește milă și repulsie, potaie; cotarlă; jigodie. 2) fig. Om lipsit de caracter; om de nimic. [Sil. ja-vră] /Din Javana
sclav
cu 13 ani în urmă (28.12.2011) RaspundeTiti, am si eu dictionar si stiu la ce se refera nick-name-ul meu,ales mai mult intamplator. Daca tie ti se pare normal ca un jucator fara nici o calitate iesita din comun, cum e Muntean, sa joace constant doar pentru ca e din Medias, tu ori ai probleme mintale, ori esti soferul lu tacs-o si te-a platit sa postezi. Dar acum cum joaca romanii nostri?
Titi, tu esti cel mai bun exemplu pentru romanul de rand. Esti delasator, pupincurist, fara nicio reactie la orice se petrece in jurul tau, te bazezi tot timpul pe afirmatia ,,las ca merge si-asa" sau ,,se putea mai rau". Cand ma gandesc ca oameni ca tine sunt cel putin 15 milioane in Romania, realizez de ce e tara asta unde e. Mi-e rusine sa fac parte din aceiasi natie cu tine.
exemplu
cu 13 ani în urmă (28.12.2011) RaspundeSi ca sa iti demonstrez cat de mult ti-ai folosit creierul referitor la faza cu Muntean uite cateva exemple:
C. Ban(ruda cu patronul echipei daca nu ma insel)->Csu Sibiu-> minute <5
P Czmor->Bc Timisoara-> minute aproape 0
meserie
cu 13 ani în urmă (28.12.2011) RaspundeTu probabil nu ai scoala cata vacanta am eu si dc nu esti in interiorul clubului nu ai de unde sa sti ce se petrece acolo. Dinastia meseriasi ca tine care isi dau cu parerea aiurea fara sa ii intrebe nimeni sunt multi in tara asta si deaia e asa cum e. Noi, Romanii ne pricepem cel mai bine sa balacarim si sa injuram la primul esec. Si cum ti-am spus si mai inainte " NU TE MAI UITA DC NU ITI CONVINE"
ee
cu 13 ani în urmă (28.12.2011) RaspundeAtata timp cat am platit un abonament ma uit. La primul esec? Nu imi ajung mainile de la o mana sa numar greselile din acest an. Daca nu iti convine, nu imi mai citi comentariile, scolitule. Ai inteles? Probabil ca tu esti in interiorul clubului si sti tot,si pe deasupra se vede cu ochiul liber ca esti sluga lui Muntean si Teleaba.
df
cu 13 ani în urmă (28.12.2011) Raspundedegetele*.
pt titi
cu 13 ani în urmă (28.12.2011) Raspundetiti cu bruno soce am luat o cupa da cu alti am luat ceva? cu bruno soce am castigat cateva meciuri prin schema de la sfarsitul meciului da cu teleaba in ultimul minut cand gazu e la egal se esparte adversaru de echipa noastra cu multe puncte. si in afara de cateva aruncari de la distanta si cate o mica patrundere a lui minchel sau hawell nu mai vezi nimica altceva la achipa. cate o recuperare la nicoara si cateva minute de sclipire pe meci la jucatori de baza, si .. atata... Schemele sunt 0, posesii pierdute tot mai mult. asa k fi sincer frate si recunoaste k teleaba e depasit de la meciu cu asesoft mai ales
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!