Stiri

Opinie. Tot ce se putea întâmpla rău pentru „Vulturi” s-a întâmplat

Naţionala României a suferit două înfrângeri drastice în bula din „Valencia”, scor 61-91 împotriva Poloniei şi 41-94 contra Spaniei, într-un cantonament în care tot ce se putea întâmpla rău pentru elevii lui Tudor Costescu s-a întâmplat. 

Astfel, tricolorii români au avut doar maxim patru meciuri oficiale în picioare înainte de startul acestei ferestre. Transmiterea intercomunitară la nivel naţional a pandemiei de covid-19 a făcut ca un turneu să fie anulat, iar înainte de aceste meciuri să se joace doar partidele din prima rundă a Cupei României. 

De covid nu au scăpat jucătorii naţionalei nici înainte de acest turneu de Cupă, nici după el. Pe rând, Alex Olah, Dragoş Diculescu, Nandor Kuti, Bobe Niculescu şi Tudor Gheorghe au fost confirmaţi pozitiv cu virusul. 

Apoi, ajunşi în Valencia, acolo unde au făcut joncţiunea alături de restul lotului şi stranierii Emi Căţe şi Kris Richard, a fost rândul lui Marcu Badiu să fie confirmat pozitiv cu virusul sars-cov2. Acest lucru a însemnat că organizatorii au trebuit să fie ultra-precauţi pentru că orice alt caz ar fi însemnat amânarea meciurilor naţionalei din această fereastră. Astfel, Mirel Dragoste avea să povestească în presa locală faptul că au petrecut mare parte din zi în camerele de hotel: 

„Regulile FIBA ne impun să stăm singuri în camera, unde ne este adusă mâncarea fiecăruia. Dacă vrem să vorbim între noi, o facem prin intermediul telefonul. La sală, suntem conduși de Poliție. Ne-am bucurat că în ultimele două zile am avut câte două antrenamente și am putut ieși mai des”.

Aşadar, tricolorii n-au avut acces nici măcar la sala de forţă, lucru care s-a văzut în special la începutul meciului cu Polonia, când România a intrat extrem de slab pe parchet, fără să marcheze niciun coş în 7 minute de joc. Într-o discuţie privată, unul dintre jucătorii naţionalei mi-a mărturisit că s-a simţit la 20% din potenţialul fizic din cauza condiţiilor impuse de pandemie. 

Astfel, în atare condiţii, orice comentarii cu privire la prestaţia elevilor lui Tudor Costescu devin de prisos. România a jucat fără şase sportivi în această fereastră dintre cei pe care se baza, la care aş mai putea adăuga numele grele care s-au retras în ultimii ani din lot. Dacă îi scoatem pe veteranii Cătălin Baciu, Kris Richard şi Gicu Watson, media de vârstă a naţionalei coboară undeva între 20 şi 21 de ani. Nişte copii!  

Să ne bucurăm că aceste duşuri extrem de reci vin într-un moment în care şansele noastre de calificare erau extrem de mici, într-o grupă foarte dificilă, cu două echipe de top opt mondial şi cu un Israel extrem de puternic. De asemenea, să nu facem înmormântare la aceste înfrângeri, cum am făcut nuntă în precalificări cu Slovacia, Cipru şi te-miri-cine. Şi să ne putem întrebările necesare pentru a putea învăţa cu adevărat ceva din această „fereastră”. 

Următoarele meciuri ale României, fără miză, vor fi în luna februarie, când vom întâlni Polonia şi Israel. Poate atunci vom reuşi să învăţăm să evităm focarele de covid-19 la turneele noastre, astfel încât să nu mai avem de suferit la nivel de naţională. Şi vom reuşi să ţinem aproape de aceste două forţe ale baschetului mondial.

Şi cine ştie. Poate atunci vin şi ei cu echipa de U21 şi avem şanse de la egal la egal. Fără Avdija, AJ Slaughter sau Adam Waczyński. Cum şi noi mergem la meciuri fără Mande, Vlad şi Rolli.

2 comentarii la aceasta stire:
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    Of,of,of!
    Draga Edi,intru abrupt in subiect,crezi tu ca ne ajuta cu ceva sa ne tot furam singuri caciula?Ne-au desfiintat Polonia,care nicidecum nu e o forta,respectiv nationala a treia a Spaniei!Crezi tu ca Olah,Badiu si Bobe schimbau lucrurile cu ceva???Crezi tu ca unii care alearga precum Popa(ma intrebam daca a fost vreodata la orele de educatie fizica la scoala),care paseaza cu oala precum fundasii nostri,care altminteri habar nu au sa dea o pasa curata,care nu sunt in stare sa execute o nenorocita de libera(!!!!) pot pune macar probleme vreodata unor echipe care practica serios acest sport???Ca sa ultrasintetizez,raspunsul ni l-a dat extrem de elegant si concis,celebrul antrenor al ibericilor,nu construiti nimic de la copii,nu aveti ce astepta!Si aici ne intoarcem la ale noastre:cu cine,cu o turma de antrenori necalificati si cu ochii numai dupa ciupeala de pe urma bietilor copii si fraierilor de parinti?;cu o federatie care de ani buni e doar agentie de turism si vaca de muls pentru niste sinecuristi de profesie?Desigur,intrebari retorice,fiindca la atitudine romanii s-au transformat intr-o masa amorfa si/sau mai grav,intr-una de manevra...Si inchei cu chestia care ma deranjeaza cel mai mult si pe care as dori sa o transform daca se poate si intr-o dezbatere de idei:de ce aducem straini de doua parale platiti cu sume astronomice?S-a generalizat parandaratul si in baschetul romanesc?Raspunsul il aveti in naturalizatul Watsonescu,pur si simplu pulverizat de mai toti adversarii pe care i-am intalnit la nivel international!
    Dumnezeu sa ocroteasca Romania!

    cu 4 ani în urmă (01.12.2020) Raspunde
  • Venus :

    Spania
    Era o gluma: Si cand au fost mici au avut si pojar...
    La comentariul facut de antrenorul Scariolo as adauga urmatoarele:
    Atunci cand in anii '70-'80 Spania era praf in handbal, asa cum suntem noi in baschet acum, au avut o strategie de succes.
    Succes masurat apoi in titluri mondiale.
    Au inceput reconstructia folosind antrenori straini din scoli cu rezultate notabile, inclusiv mai multi ROMANI.
    Prin analogie, o solutie la indemana este cooptarea unor antrenori straini la nivel de nationala seniori si juniori, din scoli puternice de baschet, care sa aiba mana libera cativa ani, astfel incat sa pornim o reconstructie obiectiva fara subiectivism si nepotisme.
    Antrenori cu pedigree, nu doar niste nume aduse de niste prieteni. Din astia s-au tot plimbat prin Romania.
    Din pacate nu se doreste acest lucru din motive evidente de interes personal.
    Mai sunt discutii ample referitoare la sistemul de joc din campionat.
    Pentru cine si cui ii foloseste existenta a 6-7 straini intr-o echipa? Si max 1 roman pe teren.
    Rezultate ale echipelor de club in cupele europene NU EXISTA.
    Deci care este motivul? Spectacol pe banii contribuabilului roman dar fara rezultate! Explica cineva mai jos motivul.
    Logica ar fi obligativitatea folosirii a 3-4 jucatori romani si doar 1-2 straini pe meci la echipele care folosesc bugete publice.
    Nu mai vorbim de numarul de echipe din campionat LNB = 14 echipe. Sistemul practic blocheaza cresterea acestui numar din motive financiare.
    Jucatorii romani folositi la nationala abia prind cateva minute la echipele lor de club. E nefondat sa avem macar pretentii fara sa facem nimic.
    Cu bani publici platim jucatori straini si ne auto-sabotam echipa nationala. Suna hilar?
    Solutii sunt dar nu se doreste schimbarea.

    cu 4 ani în urmă (02.12.2020) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate