Sezonul trecut CSM Bucureşti a fost una dintre formaţiile ce avea ca şi obiectiv accederea în primele 8 echipe ale Diviziei A masculine de baschet. Pe final de retur bucureştenii făceau parte din "plutonul" de formaţii care se băteau pentru un loc în playof: CS Otopeni, CSU Sibiu, BCM U Piteşti, CS Energia Rovinari şi BC Timişoara. Deşi mai păstrau şanse de a atinge obiectivul propus, conducerea clubului a decis să îl demită pe tehnicanul Mladen Ostojic(foto 1) după un joc pierdut pe teren propriu cu CS Otopeni. La cârma grupării din Capitală a sosit Predrag Vasic(foto 2) care s-a dovedit o alegere neinspirată, bucureştenii aveau să piardă multe meciuri, inclusiv confruntarea de la Iaşi cu o codaşă a Diviziei A şi implict şansa de a accede în playoff-ul Diviziei A.

Mai citiţi şi:

Liviu Puicu: "Realitatea o dă hărtia, nu vorbele"

Per total întregul sezonul trecut a fost unul presărat cu multe probleme pentru CSM Bucureşti, cea mai cunoscută şi mediatizată fiind problema salariilor. Mai mulţi jucători au decis să părăsească la mijlocul sezonului gruparea din capitală datorită aspectelor financiare. La acea vreme site-ul Total Baschet a fost contactat de către Justin Herndon şi Dan Waterstradt, cei doi declarând în exclusivitate că formaţia bucureşteană nu le-a plătit drepturile salariale.

Odată cu începerea pregătirii pentru noul sezon problemele de la CSM păreau date uitării. Conducerea clubui semnase contracte cu Claudiu Fometescu şi Virgil Căruţaşu respectiv Radu Diaconescu(antrenor) plus alţi cinci jucători străini şi iubitorii de baschet se aşteptau la o replică bună din partea formaţia din Capitală. Au trecut trei etape, perioadă în care au dispărut misterios din peisaj atât antrenorul Radu Diaconescu cât şi jucătorul Jay Mott, timp în care CSM nu a izbutit să concretizeze nicio victorie.

În această săptămână site-ul Total Baschet a fost contactat de fostul antrenor al CSM Bucureşti, Radu Diaconescu, care ne-a dezvăluit mai multe informaţii despre "schema Puicu", despre cum merg lucrurile la Bucureşti sau cum sunt trataţi antrenorii de acolo, într-o meticuloasă scrisoare.

Pe scurt Diaconescu a tras un semnal de alarmă publicând iubitorilor baschetului o scrisoare pe care o găsiţi în întregime în rândurile de mai jos. În această scrisoare Diaconescu ne relatează cum a acceptat să devină antrenorul CSM-ului, cum a adus jucători canadieni la echipă, cum conducerea clubul s-a folosit de numele său pentru a aduce la echipă jucători de valoare (Fometescu, Căruţaşu), cum oficialii clubului bucureştean au participat alături de familiile lor în cantonamentele echipei, cum a fost demis, cum canadianul Jay Mott a fost trimis acasă fără să i se plătească salariul, cum el nu a primit niciun ban de la clubul bucureştean, cum ceilalţi sportivi canadieni nu au o copie de pe contract şi riscă în orice moment soarta lui Jay Mott, cum administratorii echipei se implicau în stabilirea antrenamentelor şi lipsa de profesionalism a celor de la CSM Bucureşti. Toate acestea plus multe altele le puteţi lectura mai jos.

CV Radu Diaconescu(foto 3)

- Maestru Emerit al Sportului, 
- Locul 5 în Europa - Helsinki 1967
- 13 titluiri de Campion Naţional (deţine recordul)
- peste 220 selecţii în echipa naţională 
- 10 ani căpitanul echipelor naâionale de tineret ţi seniori
- Antrenor, Academia Militară-Mecanica Fină (1980-90) şi Echipa naţională (1983-84). 
- Inginer electronist (1967), 
- Diplomat Comerţ Exterior (1976) 
- Master Ps.Sp. (1994)

Ce au în comun Vasile Popa, Marin Braboveanu, Costel Cernat şi Radu Diaconescu ?

Începând cu 1990 când am emigrat în Canada, am lucrat ca inginer de patente la o firma de avocaţi din Ottawa şi anul acesta m-am pensionat. În tot acest răstimp am rămas legat de sport, am antrenat echipa de baschet a Universităţii Carleton în Ottawa. Delicatul aspect al pregătirii mintale pentru antrenament şi concurs la sportivi mi-a captat atenţia şi timpul, eu terminând în 1994 un Master în Psihologia Sportului la Universitatea Ottawa. Sportul în România l-am urmărit pe Internet şi în masura în care este oferit pe postul TVR Internaţional.

Fiind în Bucuresti în iunie anul acesta, m-am întâlnit cu vechiul meu "prieten" Valentin Samungi, şeful clubului CSM Bucureşti (Primaria Bucureştiului). Mi-a spus că echipa masculină de baschet caută un antrenor român. Am înţeles că  sezonul trecut fusese prost comparând rezultatele cu bugetul cheltuit de echipa de baschet, şi în consecinţă, sezonul 2011-2012 va decide menţinerea sau desfiinţarea acestei echipe. (Am licenţă de antrenor atât în România cât şi în Canada)

Datorez foarte mult sportului românesc care m-a educat şi m-a ajutat în mai toate aspectele vieţii, mai ales acolo unde familia ori şcoala pierde controlul asupra adolescentului. Mi-am spus că ar fi minunat să dau înapoi sportului românesc măcar o părticică din cât am primit.

Am acceptat postul de antrenor principal şi fără a negocia salariul, am semnat în iunie a.c. un contract pentru cinci luni, fiind convins că pot ajuta echipa. Idealul meu în sport este şi va ramâne revenirea echipei naţionale în primul eşalon al baschetului European. În acest sens, este nevoie de echipe competitive cu jucatori români bine pregatiţi de antrenori români. Dupa cinci luni, un alt antrenor urma să preia echipa, eu având bilet de întoarcere în Canada pe data de 20 Decembrie 2011.

La nivel de echipa, clubul CSM a sugerat ca obiectiv ramânerea în Divizia A. S-a stabilit să aducem câţiva jucători străini mai puţin cunoscuţi, la salarii mai mici comparativ cu ceea ce primeau jucatorii sârbi sau americani în anii trecuţi, astfel încât sa ne putem încadra în bugetul secţiei. O soluţie agreată a fost identificarea unor jucători canadieni care la terminarea studiilor universitare nu au unde să continue activitatea sportivă, în Canada ne-existând campionat naţional de baschet. Am organizat două selecţii în Canada şi am ales trei jucători. Concomitent am discutat cu doi potenţali sponsori.

Lasând în Canada familia, am sosit la început de august în Bucureşti împreuna cu cei trei jucatori canadieni şi am început pregătirea cu echipa. Pâna pe data de 11 septembrie am făcut antrenamente şi am participat la jocuri amicale, campionatul Diviziei A urmând sa înceapă la 1 octombrie. De la începutul acestei perioade de pregatire, în afara antrenamentelor specifice, am lucrat la formarea unei echipe în care jucatorii să se simtă în largul lor, să se antreneze şi să joace cu placere. Am reuşit sa închegăm un grup de jucatori bine motivaţi care începea să se sudeze într-o adevarata echipa, şi aveam speranţe că CSM chiar va conta în lupta pentru titlul de campioană. Metoda sinergiei pozitive dezvoltată împreuna cu profesorul Orlick, conducătorul tezei mele de masterat, s-a dovedit din nou eficientă.

De-a lungul celor cinci săptămâni de pregatire am încercat o colaborare sinceră cu administratorii secţiei de baschet, prezenţi pe toata durata pregatirii. Nu am întrebat ce rol au aceşti administratori împreuna cu familiile lor într-un cantonament al sportivilor, şi pentru început nu am dat prea mare importanţă felului în care ei se amestecau în treburile de tehnică, tactică, sau cum catalogau jucătorii.

La echipele performante, administratorii asigură echipei condiţii optime pentru antrenament şi concurs, aleargă după sponsori, dar mai presus de toate, nu se amestecă în problemele tehnice ale echipei.

Am constatat cu uimire ca la echipa de baschet CSM, administratorii se consideră un fel de super-consilieri, echipa fiind considerată o jucarie personală, ignorând faptul ca toata activitatea este susţinuta din bani publici, nicidecum din fonduri private. Ei fac selecţia jucătorilor, decid salariile, modul de antrenament şi tactica de joc! În viziunea lor, antrenorului îi ramâne doar răspunderea pentru rezultatele echipei.

Pe durata celor cinci saptamâni, am simţit antipatia administratorilor echipei îndreptata catre mine, dar şi către directorul sportiv Anton Netolitzchi, noi doi ne-fiind numiţi ori aleşi de ei. Micile comentarii răutăcioase venite de la oameni cu o pregatire limitată, le-am dat uitării. Totuşi, acţiunile care au implicaţii directe în formarea echipei, nu pot fi lăsate în voia soartei. Le-am explicat că antrenorul trebuie să decidă cine vine la echipa şi în ce condiţii şi numai astfel devine răspunzător în faţa echipei şi a clubului. Este singura cale de success şi aşteptăm o schimbare de atitudine din partea lor. A sosit fără întârziere!

Luni 12 septembrie, am fost anunţat de Puicu, şeful secţiei, că pregătirea a mers bine, dar clubul a decis ca lucrurile vor merge chiar mai bine dacă eu sunt înlocuit din funcţia de antrenor principal! Din păcate, proverbul spune că "mai-binele este inamicul binelui".

Pentru sănătatea mea, decizia aceasta poate fi benefică, viaţa de antrenor fiind foarte zbuciumată şi plină de framântari, mai ales când funcţionezi într-un mediu ostil performanţei. Regretele mele sunt legate de frumuseţea muncii cu nişte sportivi dornici de performanţă, care progresează de la meci la meci sub ochii tuturor. Regrete am notat şi în vorbele unor jucători cu care am discutat dupa desparţirea mea de echipa. Se pare că la CSM drumul spre performanţă este anevoios, chiar imposibil. Doar în sezonul trecut nu mai puţin decât patru antrenori au fost schimbaţi iar jucătorii străini au părăsit echipa la mijlocul campionatului fiind ne-plătiţi.

Această practică continuă, sădind ne-încredere în sufletul jucatorului. Recent, canadianul Jay Mott a fost scos din echipă pentru a face loc unui sârb de o valoare îndoielnica. Jay a plecat neplătit pentru că nu avea o copie după contract şi nu a primit niciun leu, conform "schemei Puicu"(foto). De asemenea, ceilalţi doi canadieni rămaşi la CSM nu au o copie dupa contract. Eu personal nu am primit nimic în scris referitor la situaţia contractului meu şi nici nu mi-am primit banii pe care clubul mi-i datorează (3,000$ şi 29.288 RON). Sunt nevoit să ma adresez tribunalului.

Ne-încrederea în administratorii unei echipe are un efect negativ asupra comportamentului jucătorului şi asupra performanţei. În primul rând, lipsa de încredere în corectitudinea administratorilor aduce instabilitate în sufletul sportivului care în loc sa îşi caute liniştea în echipă şi prin echipă, se risipeşte prin baruri sau se complace în alte activitaţi antagoniste cu noţiunea de sport. Tragicul eveniment de la Giurgiu ar trebui sa dea de gândit.

Revine întrebarea: Ce au în comun Vasile Popa, Marin Braboveanu, Costel Cernat si Radu Diaconescu? Răspunsul este: Au fost antrenori la CSM Bucuresti şi au fost toţi daţi afară de aceeaşi administraţie a secţiei de baschet care uzeaza aceeaşi stratagemă lipsită de profesionalism. Fără a li se da o copie după contract, neplatiţi, fără o explicaţie dată în scris, dar pentru aceleaşi motive verbale şi inventate!

În ceea ce mă priveşte, s-au folosit de numele meu pentru a atrage jucători de valoare la o echipă cu o reputaţie mai mult decât îndoielnică, dar nu le-a convenit apariţia jucatorilor canadieni. Eu am fost iute schimbat căci echipa mergea din ce în ce mai bine şi era pericolul sa obţină rezultate frumoase în campionat, după care era mai greu să fiu înlocuit. Prevăd ca în final locul meu va fi luat tot de un antrenor sârb căci se pare sârbii sunt singurii acceptaţi de conducerea secţiei de baschet.

Lipsa de profesionalism a acestei adminstraţii care îşi bazează activitatea pe o agenda personala, ca şi invidia, îşi pun amprenta pe încercarile lor repetate de a denigra şi intimida pe cei care cu adevărat au fost nume recunoscute şi antrenori merituoşi în baschetul românesc. Instruirea ca şi educaţia sportivilor trec pe planul doi. De performanţa nici că se poate vorbi.

Eram dator o explicaţie publicului, tehnicienilor de baschet, şi prietenilor adevaraţi. Nu-mi fac iluzii că aceasta scrisoare va remedia o situaţie ne-sănătoasă în baschetul românesc. Dimpotriva, mă aştept la calomnii şi la încercari disperate făcute de cei vizaţi de a mă ponegri, aşa cum le stă în caracter.

Şi totuşi, cineva trebuie să aiba curajul sa încerce repunerea în drepturi a baschetului de competiţie!

foto Radu Diaconescu: dabaschet.net