Stiri

Situația grea de la ”U” Cluj, confirmată și de jucătoare

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
31.01.2011

Probleme mari la secția de baschet feminin a clubului Universitatea Cluj-Napoca. Sportivele din cadrul lotului clujean nu și-au mai primit salariile din luna octombrie 2010, iar atmosfera e din ce în ce mai tensionată. Totalbaschet.ro a stat de vorbă cu mai multe jucătoare din cadrul echipei, care au acceptat sub protecția anonimatului să ne vorbească despre situația curentă a clubului.

Este adevărat, ultimul salariu a fost achitat abia în octombrie 2010. Situația este foarte tensionată atât la baschet cât și la volei, însă am înteles că la volei se vor rezolva problemele deoarece președintele este fost profesor de volei și are la suflet acel sport. A fost vorba de o grevă spontană după meciurile acestea pe care le-am câștigat, însă până la urmă am decis să mergem mai departe, să închidem ochii, să ne facem treaba, că poate se vor rezolva problemele, chiar dacă suntem sceptice în această privință. Oricum mai avem o lună și jumătate din campionat, dorim să fim profesioniste și să-l ducem până la capăt, iar apoi mai mult ca sigur toate jucătoarele vor pleca, vor încerca să își găsească un alt angajament. Nu ne-am gândit că se poate ajunge aici, dacă nu se va schimba nimic, anul viitor Cluj-Napoca nu va mai avea nicio echipă în prima divizie și ar fi o situație incredibilă ca un oraș precum Cluj să nu activeze în Divizia A la fete.

Florin Covaciu, antrenorul formației clujene, afirmă faptul că problemele sunt pe cale de a se rezolva, fetele urmând să primească în această săptămână o rată contractuală. Puteți citi întreaga declarație a tehnicialului aici.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate