Stiri

Smaranda Iliescu: "Negociem cu un antrenor și un înlocuitor pentru Grubisic"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
13.12.2011

Smaranda Iliescu, managerul echipei primdivizionare CSȘ Giurgiu, a vorbit pentru cititorii TotalBaschet despre situația actuală a echipei, cu două etape rămase de disputat din prima jumătate de campionat.

Conducătorul clubului giurgiuvean a precizat faptul că sezonul 2011/12 s-a încheiat pentru Bojan Grubisic și că se află în negocieri pentru achiziționarea unui alt centru. De asemenea, doamna Iliescu a fost întrebată dacă au fost probleme la negocierile pentru noul antrenor și înlocuitorul lui Grubisic din cauza decesului lui Chauncey Hardy.

Grubisic s-a accidentat grav și dacă va fi operat, lucru foarte probabil, atunci el va lipsi cel puțin șase luni. Căutăm un înlocuitor pentru că în momentul de față nu avem niciun pivot de meserie. De asemenea, pe 4 avem un singur jucător și un altul improvizat.

Nu am avut nicio problemă la negocieri din cauza acelui episod. Pentru că nu există motive de îngrijorare. La meciurile de pe teren propriu tribuna este mereu plină, supra încărcată. Din această cauză avem probleme cu jandarmii care ne reproșează că sunt depășiți de numărul prea mare de spectatori. În sala din Giurgiu nu au fost probleme niciodată. Au existat proteste și fluierături, dar nu s-a intrat pe teren deși în acest campionat am avut parte de niște arbitraje incredibile, în special la meciurile cu CSM București și Pitești. Nu a sărit nimeni în teren chiar dacă și-au bătut joc de noi.

Întrebată dacă se gândește la aducerea unui antrenor pentru partea a doua a sezonului, Smaranda Iliescu a replicat:

Am reușit să obținem niște bani și încercăm să rezolvăm atât problema cu pivotul cât și cu banca tehnică. Vom aduce cu siguranță un antrenor străin. Asemenea jucătorului cu care negociem pentru postul de pivot, noul antrenor va fi la primul contract în România.
Noi am încercat să imprimăm un joc bazat pe pregătirea fizică a jucătorilor și să avem un atac rapid. Sper ca noul antrenor să reușească mai mult decât am reușit până în prezent.

În ultimele două etape din turul sezonului regulat echipa din Giurgiu va întâlni pe Gaz Metan Mediaș respectiv pe BC Miercurea Ciuc:

La Mediaș va fi greu, pentru că jucăm împotriva unei echipe puternice. În ultima etapă, la meciul cu Miercurea Ciuc sper să putem câștiga.

Întrebată ce părere are de parcursul echipei sale în primele 13 etape la primul sezon pe care îl dispută în Divizia A, Smaranda Iliescu a precizat:

Nu știu câți oameni au văzut meciurile echipei noastre. Dar eu nu pot să compar echipa mea cu niciuna din campionat. Nu am pivot, nu am rezervă pentru postul de conducător de joc, am o improvizație pe postul 4. Am avut și câteva greșeli elementare dar nici arbitrajul nu ne-a menajat absolut deloc. Nu mai vorbesc de cum au înțeles unii conducători de club să se comporte când au venit la Giurgiu. Vă spun sincer că atitudinea unui așa zis manager nu a semănat cu cea a unui bărbat. Cu atât mai puțin cu cât este vorba despre unul care a făcut sport și măsoară doi metri. Dar vă spun sincer că nu voi mai tolera nimic. 

Foto: Adevărul 

3 comentarii la aceasta stire:
  • javra :

    ..
    Oare la cine se refera in ultimul paragraf? Are doi metri, a facut sport..hm.. Mandic nu poate fi(din cate stiu meciul s-a jucat la Craiova), ar ramane Nicu Toader, Liviu Puicu, Cristescu..

    cu 13 ani în urmă (13.12.2011) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Adi Micinic :

    Răspuns
    S-a referit la Liviu Puicu.

    cu 13 ani în urmă (13.12.2011) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe gregorie :

    Iti mai aduci aminte doamna?
    Draga de ea!!! A uitat arbitrajele de la Giurgiu care favorizau clar echipa locala. Cand declari ca niciodata nu ai platit arbitrii ca sa te favorizeze nu inseamna ca ai exclus alte aranjamente cu ei ci ca doar eviti adevarul.
    Acum a dat de greu. Oare arbitrii au inceput sa nu mai asculte?

    cu 13 ani în urmă (13.12.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate