Stiri

Srdjan Jovanovic: "Predrag Badnjarevic este părintele multor baschetbaliști sârbi consacrați"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
17.03.2012

Srdjan Jovanovic, noul antrenor secund al echipei BC Timișoara, s-a prezentat cititorilor TotalBaschet în cadrul unui prim interviu pe care fostul jucător al lui Steaua Roșie Belgrad îl acordă site-ului nostru și în calitate de tehnician al echipei cu cel mai bun bilanț în actuala ediție a Diviziei A.

Ce părere ai despre baschetul românesc? Ce știai despre campionatul nostru înainte de a accepta oferta Timișoarei?

Cred că liga este foarte puternică. Cunosc mulți jucători sârbi care au jucat aici în trecut.

Ce părere ai despre noua ta echipă? Crezi că Timișoara are suficient potențial de a câștiga campionatul în acest sezon?

Timișoara a fost una dintre echipele de top pe toată durata sezonului. Să nu uităm că a început sezonul cu un antrenor nou și foarte mulți jucători transferați înaintea începerii sezonului. În aceste condiții nu poate fi ușor să obții rezultate în timp atât de scurt. Au făcut o treabă excelentă până în prezent în drum spre cel mai bun bilanț în campionat. Sunt de părere că trebuie să luăm fiecare meci pe rând. Pas cu pas și în aceste condiții la sfârșitul sezonului vom vedea cât de departe am ajuns.

Îl cunoști pe Predrag Badnjarevic sau pe careva dintre jucătorii ex-iugoslavi din lotul Timișoarei?

Predrag Badnjarevic a fost primul meu antrenor la Steaua Roșie Belgrad. Unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat. Este un adevărat părinte pentru mulți jucători consacrați, precum starul NBA, Peja Stojakovic. Pentru mine este o plăcere deosebită să colaborez cu el din nou, de această dată în altă postură. Îi cunosc pe majoritatea jucătorilor Timișoarei.

Care consideri că sunt cele mai importante realizări ale carierei tale de jucător?

Am fost membru al echipei lui Steaua Roșie care a câștigat campionatul în 1993. Am câștigat Cupa Korac cu Aris Salonic în 1997, finalist al EuroCup cu Stefanel Milano în 1998, căpitan al Stelei Roșii Belgrad în 2001, am câștigat Cupa Ungariei în anul 2006.

Când ai încheiat activitatea de jucător și când pe cea de antrenor?

Am terminat activitatea de jucător în anul 2010, în liga a doua din Grecia, alături de Xanthi și mi-am început activitatea de antrenor în anul 2011, în calitate de antrenor asistent pentru Miodrag Perisic la naționala Egiptului. A fost primul și ultimul angajament înaintea Timișoarei.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate