Theo Evans a povestit, pas cu pas, pentru totalbaschet.ro experiența trăită în România. În 2008 a ajuns pe banca Energiei Rovinari, fiind, atunci, la 26 de ani, cel mai tânăr antrenor din Divizia A. A adus cu el câțiva jucători care încă impresionează în campionatul național, precum Porter Troupe, Lous Darby sau Josh Jackson. Vă redăm în totalitate confesiunea celui care e cu siguranță unul dintre cei mai iubiți antrenori străini care au activat în România.

Am devenit antrenor în România după ce am antrenat cu succes echipa Vancouver Volcanoes, o echipă profesionistă din Statele Unite, timp de trei sezoane ca asistent al antrenorului principal al acestei echipe. Am privit echipa zbătându-se în fiecare sezon cu recorduri de 4 victorii şi 18 înfrângeri, 4 victorii si 21 de înfrângeri şi respectiv 6 victorii şi 17 înfrîngeri. În cel de-al treilea an ca asistent al tehnicianului John Phillips (fost antrenor de echipă universitară şi antrenor profesionist peste ocean) al celor de la Volcanoes, acesta a decis să îmi predea comanda mie din moment ce el nu avusese succes cu echipa. Am preluat postul de antrenor cu opt partide înainte de finalul sezonului şi am reuşit să obţin victoria în patru dintre acestea. Am început sezonul următor ca antrenor principal al formaţiei şi am recrutat jucători precum Josh Jackson, Kevin Tyner şi Edjuan Green pentru a completa lotul celor de la Volcanoes care îl aveau deja pe Porter Troupe, Alex Hartman şi alţii. Echipa vulcanilor din Vancouver a „erupt”, aceasta beneficiind de cel mai bun sezon al său din întreaga istorie a clubului, încheind cu un record de 18 victorii şi doar 6 înfrângeri, pe locul secund, ajungând chiar să joace în semifinalele IBL, pierzând din păcate în faţa favoriţilor la câștigarea respectivei competiţii în urma unui meci foarte strâns. În acel an am stabilit varii recorduri în IBL, iar organizaţia din Vancouver a primit foarte multe laude pentru performanţele obținute. Aproximativ la o săptămână după terminarea sezonului am primit oferte de la echipe din Germania, Kuveit, Lebanon, şi bineînţeles, România. Am ales să accept oferta venind dinspre România ca sa pot lua cu mine câţiva dintre jucătorii mei de la Volcanoes.

Anul 1

În momentul în care am ajuns la Târgu Jiu nimic nu era în ordine. Se presupunea că trebuia să am un apartament pregătit şi o echipă de antrenat în momentul când urma să ajung. Aşadar, am ajuns să stau la hotelul Miami pentru câteva săptămâni, apoi m-am mutat într-un apartament, dar acesta era îngrozitor, în final am ajuns şi în apartamentul promis, situat undeva în împrejurimea şcolii Tudor. Am avut în probe câţiva români şi aşa am construit o echipă. Am ajuns singur în România la începutul lui iulie după ce mi s-a propus un contract la Energia Rovinari, via e-mail, care am aflat mai târziu că nici măcar nu era un contract real. La aproximativ o lună după sosirea mea, în ţară au ajuns Porter Troupe şi Josh Jackson, iar mai apoi am reuşit să-i aduc şi pe Edjuan Green, Kibwe Trim, Miko Golubovic şi Louis Darby pentru a fi jucătorii străini ai Energiei. Jucătorii români pe care ne bazam la vremea aceea au fost Rareş Apostol şi Bogdan Popescu, toţi aceştia au făceau din echipă o reală putere în liga românească. În sfârşit, am primit şi un contract real din partea clubului, iar după ce l-am semnat, jucătorii mei români mi-au spus că eram cel mai tânăr antrenor de până atunci în Divizia A, eu având doar 26 de ani la vremea respectivă. Mi-a plăcut mult în Târgu Jiu, un oraş cu oameni frumoşi şi buni. Pe atunci, managementul echipei era alcătuit din Dan Cumpunasu şi domnul Ciurel, amândoi nişte oameni minunaţi care au avut încredere în mine şi m-au lăsat să-mi aleg jucătorii. Am avut încredere în aceşti doi oameni şi mi-a plăcut în mod special faptul că domnul Ciurel venea la fiecare meci al echipei şi stătea în mijlocul mulţimii, alături de toţi fanii. Au sprijinit echipa tot timpul.

Am fost anunţat că nu dispuneam de un buget tocmai mare şi că va trebui să economisim banii. Jucătorii americani care veniseră au primit salarii mici, iar eu am fost cel care le-a cumpărat biletele de avion ca să putem beneficia de o rată de discount, iar ca mai apoi clubul să îmi ramburseze suma. Laurenţiu Răuţ a fost un mare ajutor pentru echipă, dar şi pentru mine şi pentru fiecare jucător în parte cu absolut orice. Ne-a fost de folos în timpul antrenamentelor cât şi în timpul meciurilor. În primul sezon toată lumea muncea pentru a crea o echipă puternică, aducându-si aportul cu orice le stătea în putinţă.  Nu am avut nici un fel de problemă cu managementul, ţelul nostru fiind unul comun. Obiectivul nostru pentru sezonul respectiv era să menţinem echipa în prima divizie. Am terminat pe locul trei în Cupa României şi am ajuns şi în play-off, pierzând calificarea în semifinale la două puncte în faţa celor de la Timişoara în cel de-al treilea meci, în urma unui buzzer beater.

După încheierea primului sezon am părăsit ţara cu dorinţa de a mă întoarce să antrenez aici încă un sezon, dar nu am mai primit nici un contract din partea Energiei, deoarece clubul avea multe probleme. Am ajuns acasă în Seattle, Washington, şi trei zile mai târziu am plecat spre Portlant, Oregon, pentru a antrena din nou echipa Volcanoes. Am terminat sezonul regulat pe primul loc cu echipa din Vancouver, aceştia calificându-se pentru a doua oară consecutiv în play-off. Dar din păcate ma pierdut din nou în semifinale.

Anul 2

Reîntors în România, am avut mai multe probleme cu clubul, nici macar faptul că Târgu Jiu va avea o echipă pentru sezonul următor nu era sigur. Am părăsit România fără vreun contract cu Energia şi am fost aproape de a semna cu o echipă din Germania. Am mai fost contactat şi de alte câteva echipe din Romănia, dar eu vroiam să mă întorc la Energia. Am decis să spun pas ofertei din Germania şi să mai aştept veşti de la Târgu Jiu. Însă vara se apropia de final şi eu nu mai auzisem nimic de Energia şi eram sigur că nu aveam să mă mai întorc la Târgu Jiu. În acel moment am anunţat şi jucătorii de la Energia că cel mai probabil nu mă voi mai întoarce şi că nu ştiam nimic cu privire la bugetul echipei, iar dacă au oferte de la alte cluburi, sunt liberi să semneze.

Vara târziu am fost contactat de domnul Dan Cumpunasu care mi-a spus că mă voi reîntoarce la echipă, dar că bugetul era unul foarte mic. Mi-a trimis un contract chiar în aceeaşi zi când am mai fost contactat de o altă echipă din Lebanon. Am decis să accept contractul de la Energia şi am început să caut jucători care să se încadreze în bugetul de care dispuneam. Louis Darby şi Josh Jackson semnaseră deja cu Piteştiul, iar Kibwe era departe de a se încadra în limitele financiare. Găsisem câţiva jucători care se potriveau profilului şi eram gata de a pune lucrurile în mişcare cu echipa. Ştiam că pot conta pe jucătorii mei de la Volcanoes, Porter Troupe şi Kevin Tyner. Am luat legătura cu câţiva jucători şi eram pe punctul de a semna cu o foarte bună extremă şi cu un pivot puternic, când am primit un telefon de la Daniel Ilie, unul dintre jucătorii de la Energia, acesta spunându-mi că îi pare foarte rău, dar că nu mă voi putea întoarce să antrenez echipa. Existaseră ceva probleme, iar contractul pe care îl semnasem nu era unul valid. A trebuit să îi sun pe toţi jucătorii cu care mă înţelesesem şi să le spun că nu îi voi mai putea lua să joace pentru mine în Târgu Jiu şi să accepte orice alte oferte. Cam la o săptămână dupa acestea am primit alt telefon de la Daniel Ilie care mă anunţa că mă pot duce la Târgu Jiu, contractul fiind valid. Nu am mai avut timp la dispoziţie pentru a mai căuta alţi jucători, eu urmând să plec la scurt timp spre România. I-am determinat să semneze pe Porter Troupe şi Kevin Tyner şi am mai găsit alţi trei jucători pentru a construi rapid o echipă. Am avut noroc că am reușit să aducem jucătorii pe care i-am adus, luând în considerare bugetul redus și faptul că i-am anunțat pe ultima sută de metri.

Cel de-al doilea an a fost un dezastru încă de la început. În ciuda plăţilor întârziate şi a multor altor probleme am reuşit să salvăm sezonul, fiind chiar aproape de a ajunge în play-off. În cea de-a doua jumătate a sezonului am reuşit să îl readucem la echipă pe Louis Darby, care a acceptat un salar foarte mic în comparaţie cu capacităţile sale, şi Kibwe Trim, care a acceptat şi el o sumă mai mică decât cea pe care o primise cu un sezon înainte. La aceştia, l-am adăugat pe Andrei Căpuşan şi am construit o adevărată echipă.

În returul campionatului am avut o echipă care putea ajunge în play-off, câştigând toate meciurile jucate acasă. Dacă am fi beneficiat de acea echipă încă de la începutul sezonului am fi putut fi mult mai omogenizaţi şi fără îndoială ajungeam în play-off. Dacă formula respectivă s-ar fi păstrat şi pentru sezonul 2010-2011 nu mă îndoiesc că Energia s-ar fi aflat acum pe unul dintre locurile pentru play-off.

Citește mâine pe totalbaschet.ro a doua parte a interviului cu Theo Evans. Află ce sfat le-ar da Evans antrenorilor și jucătorilor americani care vin în Divizia A, care sunt în opinia americanului cei mai buni baschetbaliști români și dacă s-ar întoarce la Energia Rovinari.