CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăKangoeroes Basket Mechelen, echipa pentru care evoluează Alexandru Olah, a obținut a doua victorie a sezonului, după a trecut pe teren propriu de Oostende cu scorul de 90-74.
Cu Alex Olah titular, Kangoeroes a început bine partida și s-a instalat la conducere. Oaspeții au trecut o singură dată în față pe tabelă în prima repriză iar gazdele au încheiat în avantaj primele 20 minute, scor 47-42. Diferența s-a făcut în chiar ultimul act al meciului, când Kangoeroes a reușit un parțial de 19-10 și astfel și-a asigurat victoria într-un meci în care s-a aflat aproape în permanență la conducere.
Alexandru Olah a fost unul dintre cei mai buni jucători ai meciului, după ce a înregistrat cea mai bună performanță personală a sezonului. Pivotul român a terminat partida cu 17 puncte, 6 recuperări, o pasă decisivă, 2 intercepții și 2 turnovers. Timișoreanul a marcat 6/6 de la 2 puncte, 1/2 de la 3 puncte și 2/2 de la linia de libere pentru un indice al eficienței de 23 de unități.
Pentru Alex Olah aceasta a fost cea mai bună evoluție a sezonului. În cele cinci meciuri jucate până acum în Belgia, pivotul român a mai reușit într-un singur meci să marcheze peste 10 puncte, în partida cu Limburg, când a reușit 15 puncte, 5 recuperări, un capac și o intercepție. Alex Olah joacă în medie 22 de minute pentru Kongoeroes și adună 8.4 puncte, 4.6 recuperări și 0.6 pase decisive.
Kongoeroes Basket Mechelen a ajuns la 2 victorii și 3 înfrângeri după această victorie, în timp ce Oostende a suferit primul insucces al stagiunii și a are 4-1 la general.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!