CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăRegal FC Barcelona a administrat campioanei Spaniei, Caja Laboral Vitoria, cea de a doua înfrângere consecutivă în confruntările directe în decurs de două săptămâni. Catalanii i-au spulberat pe basci, scor 89-66, în primul meci al rundei a 22-a în sezonul regulat al Ligii ACB - ediţia 2010/11.
După o primă repriză foarte disputată, încheiată cu un coş fabulos, semnat Victor Sada (foto), transformat din cel mai închis unghi cu putinţă pe un teren de baschet, Barcelona s-a dezlănţuit. Graţie reuşitei conducătorului de joc iberic, campioana Europei a intrat la vestiare în avantaj, scor 40-38.
În repriza a doua echipa blau-grana a început să se distanţeze pe tabela de marcaj. Unul dintre motive ar putea să fie accidentarea bosniacului Mirza Teletovic. La intrarea în sfertul decisiv scorul era 61-54, pentru ca în ultimele zece minute de joc, Barcelona să înscrie 28 puncte, încasând doar 12.
Astfel, catalanii depăşesc pe Caja Laboral pentru a doua oară consecutiv în confruntările directe. Cele două echipe s-au întâlnit în urmă cu două săptămâni. Atunci Barca s-a impus la fel de categoric, scor 92-73.Juan Carlos Navarro (foto 2) a totalizat 25 puncte, incluzând cinci reuşite din spatele semicercului, Terence Morris a adăugat 15, Jaka Lakovic a transformat patru coşuri de trei puncte în repriza a doua pentru un total de 12 puncte şi 4 pase decisive, Alan Anderson a avut 11 puncte, iar Victor Sada a terminat cu acel coş senzaţional şi cu 7 pase decisive.
Stanko Barac a avut 20 puncte şi 13 recuperări cu 5 posesii pierdute, Marcelinho Huertas a adăugat 18 puncte, 4 recuperări şi 4 pase decisive, iar Pau Ribas şi Mirza Teletovic au avut câte 8 puncte.
Regal FC Barcelona bifează cea de-a 12-a victorie consecutivă în Liga ACB respectiv pe cea de-a 20-a în toate competiţiile (Euroliga şi Cupa Spaniei). Catalanii au 19-3 în campionat şi rămân pe prima poziţie a clasamentului. În schimb, Caja Laboral are 13 victorii şi 9 înfrângeri, situându-se pe poziţia a 5-a în clasament.
În cealaltă partidă de sâmbătă (26.02), CB Granada a depăşit pe Fuenlabrada Madrid, scor 81-69. Chiar şi în aceste condiţii, Granada rămâne pe ultimul loc în Liga ACB, având 4 victorii din 22 meciuri. Fuenlabrada rămâne cu 12 victorii şi ocupă locul 7.
Restul meciurilor din cadrul etapei a 22-a se desfăşoară duminică (27.02).
Foto: www.acb.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!