CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăCroaţia şi-a revenit după severa corecţie încasată din partea campioanei continentale pentru a depăşi Grecia, scor 65-63, într-un meci contând pentru a doua serie de meciuri din cadrul Grupei D. Confruntarea a avut loc la Katowice.
Sandra Mandir (foto), căpitanul echipei ex-iugoslave, a înscris coşul victoriei cu două secunde înainte de final, după ce formaţia elenă a recuperat un handicap de zece puncte înregistrat la capătul celui de-al treilea sfert, scor 53-43.
Croaţia a condus în permanenţă, reuşind să se detaşeze la 26-16 după primul act, respectiv la 42-29 după 20 minute de joc. Mandir a avut 19 puncte, 5 recuperări şi 5 pase decisive, Ana Lelas contribuind cu 15 puncte pentru echipa învingătoare. În replică, Styliani Kaltsidou şi Dimitra Kalentzou au înscris câte 14 puncte pentru Grecia.
Ambele echipe au câte o victorie şi o înfrângere la ora actuală, dar Croaţia pare avantajată de această situaţie în condiţiile în care va întâlni Letonia, adversarul considerat cel mai puţin dificil în această grupă. În schimb, Grecia joacă în compania Franţei.
Belarus a spulberat Israel, scor 68-41, într-un meci contând pentru Grupa B. Ex-sovieticele au câştigat primele trei acte şi au construit un avantaj de 11 puncte până în acel puncte al confruntării. Israelul a înscris doar cinci puncte în ultimele zece minute şi partida a luat sfârşit cu victoria categorică a Belarusului.
Tatsiana Likhtarovich a avut 13 puncte pentru Belarus, iar Liron Cohen a replicat cu 12 pentru Israel.
Belarus are două victorii, iar Israelul are două înfrângeri la actuala ediţie a Campionatului European de baschet feminin.
Foto: www.fibaeurope.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!