Stiri

Campionatul European masculin 2011. Elias Zouros l-a inclus pe Bourousis în lotul Greciei

Adrian Micinic

Adrian Micinic
09.07.2011

Elias Zouros, antrenorul principal al echipei naţionale a Greciei, a prezentat componenţa lotului lărgit al acestei reprezentative în vederea abordării perioadei de pregătire premergătoare Campionatului European masculin din acest an. Lista cuprinde 16 nume.

Antrenorul elen a amânat acest anunţ până la anunţul oficial al rezultatului testului anti-doping pentru pivotul Ioannis Bourousis (foto), anchetat pe baza unor convorbiri telefonice compormiţătoare, interceptate de serviciile secrete din această ţară în cadrul anchetării corupţiei din fotbal. Rezultatul controlului a fost negativ, astfel încât fostul pivot al lui Olympiacos Pireu a primit acceptul federaţiei de specialitate pentru a fi convocat la echipa naţională. De fapt, Bourousis a declarat că nu va mai onora convocările la echipa naţională în condiţiile în care el a considerat că arbitrajele la meciurile dintre Panathinaikos şi Olympiacos au fost favorabile echipei din Atena în permanenţă. Se pare că totuşi Bourousis s-a răzgândit şi va participa la Campionatul European din Lituania.

Astfel, componenţa completă a lotului lărgit al Greciei este următoarea: Vasilis Spanoulis, Kostas Sloukas, Nick Calathes, Nikos Zisis, Vangelis Mantzaris, Kostas Vasileiades, Mike Bramos, Stratos Perperoglou, Kostas Papanikolaou, Loukas Mavrokefalides, Antonis Fotsis, Kostas Koufos, Sofocles Schortsianitis, Kostas Kaimakoglou, Ian Vougioukas şi Ioannis Bourousis.

Pregătirea este programată sî înceapă pe 18 iulie.

Grecia face parte din Grupa C, denumită şi grupa balcanică, alături de Muntenegru, Croaţia, Bosnia şi Macedonia. Ultima echipă a acestei grupe va fi stabilită la turneul de baraj.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate