CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmă
În cursul zilei de ieri, tricolorii au reușit să se impună în fața naționalei olandeze cu scorul de 90 la 84, obținând astfel prima victorie în calificările pentru EuroBasket 2013.
Printre suporterii veniți la Sala Transilvania pentru a susține naționala, s-a aflat și președinta ANTS, Carmen Tocală. Acesta a vorbit în exclusivitate pentru site-ul TotalBaschet, declarându-se mulțumită de prestația jucătorilor români.
Ne-am dorit foarte mult să câștigam. Cred că diferența s-a făcut între jucătorii de NBA ai naționalei lor și jucătorii noștri. Diferă puțin baschetul pe care îl jucăm noi și baschetul pe care îl joacă ei. Noi jucăm mai european, iar ei au încercat să imprime un alt stil de joc. Totodată, pot spune ca diferența s-a făcut de asemenea între dăruirea băieților noștri și o bancă mai lungă. Olanda a jucat în șase jucători, noi am jucat în zece.
Despre atmosfera creată în timpul partidei, aceasta a avut numai cuvinte de laudă.
Publicul a fost excepțional. Tocmai de aceea am ales și Sibiul. Ne-am dorit să reedităm Campionatul European din 2006 și readucem în Sala Transilvania atmosfera baschetbalistică pe care cu toții o cunoaștem.
În ceea ce privește așteptările pe care le are în legătură cu meciurile viitoare ale tricolorilor, președinta ANTS a părut încrezătoare.
Nu pot să mă pronunț cu privire la parcursul naționalei pentru că nu am fost aproape în pregătirea lor și nu știu. Eu sper și am încredere că băieții se pot califica. Trebuie să profite de șansa pe care o au. Rețineți! Joacă după 20 de ani în grupa valorica A. Acesta este un mare lucru.
La final de interviu, am ținut să o întrebăm dacă este la curent cu situația celor doi jucători, Adrian Guțoaia și Bogdan Țibârnă, la care s-a renunțat înaintea partidei cu naționala Olandei. Răspunsul primit în schimb a fost unul scurt și la obiect.
Nu știu nimic. Eu astăzi am aflat și am întrebat în legătură cu acest lucru, nu pe antrenor, ci staff-ul tehnic. Nu mă pot pronunța pentru că antrenorul este cel care face echipa.
3 comentarii la aceasta stire:
fara comentarii
cu 13 ani în urmă (16.08.2012) Raspunde"Cred că diferența s-a făcut între jucătorii de NBA ai naționalei lor și jucătorii noștri. Diferă puțin baschetul pe care îl jucăm noi și baschetul pe care îl joacă ei." hahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahaha
Retineti
cu 13 ani în urmă (16.08.2012) RaspundeCarmen Tocala "Antrenorul este cel care face echipa" , iar antrenorul spune "Jucatorii mi-au fost pusi la dispozitie". Ce mai e de zis in plus ?
FRB si Tocala
cu 13 ani în urmă (16.08.2012) RaspundeDaca va fi cinvea raspunzator de esecurile nationalei, atunci singurii sunt FRB si domana Tocala.
Ei au facut lotul, si asa i l-au pus in brate antrenorului.
Parerea unora (si a mea) este ca lotul a fost facut incat sa poate sa joace "baiatul mamii". Daca venea Burlacu (pe aceasi pozitie joaca amandoi) mai avea loc Vlad?
Daca alti jucatori (chiar mai in varsta insa activi la cluburi) Stanescu, Carutasu veneau la lot, se putea face foarte clar o diferenta de valoare intre ei si "baiatul mamii".
In jocul de ieri s-au vazut carentele din jocul lui, si s-a vazut in ciuda acestor carente ca a primit multe minute de joc.
Ce sa mai spunem?
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!