Stiri

Ergin Ataman: „Baschetul nu se joacă doar în Euroligă”

Antrenorul lui Anadolu Efes, Ergin Ataman, a vorbit despre discrepanțele dintre Euroligă și FIBA. 

După victoria de pe terenul lui Steaua Roșie Belgrad din etapa a 11-a a Euroligii, antrenorul turc a ținut să mulțumească Federației Turce de Baschet și să reamintească conducerii Euroligii că faimoasa competiție nu este singura întrecere relevantă de pe teritoriul Europei. 

Toate acestea în contextul în care patru jucători din echipa sa, Larkin, Dogus Balbay, Tuncer Bugrahan și Sanli Sertac au fost convocați și vor participa la meciul programat astăzi, 27 noiembrie, împotriva Croației la Istanbul la mai puțin de 24 de ore de la fluierul de final al partidei câștigată de Efes la Belgrad. 

Aș vrea să mulțumesc Federației Turce care le-a permis jucătorilor să joace în condițiile în care mâine au meci cu echipa națională. 

FIBA și Euroliga trebuie să găsească o soluție pentru că jucătorii își doresc să meargă la echipa națională, este o sursă de mândrie pentru ei...dar în aceste condiții jucătorii au jucat astăzi, vor juca mâine și vor juca și duminică...Trebuie să le oferim jucătorilor momente de pauză. Haideți să jucăm 5 duble etape în loc de 7. Trebuie să promovăm baschetul, iar baschetul nu se joacă doar în Euroligă, a declarat Ataman. 

*foto: euroleague.net

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate