Stiri

Ettore Messina a demisionat din funcţia de antrenor principal al lui Real Madrid

Adrian Micinic

Adrian Micinic
04.03.2011

Site-ul oficial al Euroligii masculine respectiv cel al Ligii ACB au prezentat în cursul zilei de vineri (04.03), faptul că antrenorul italian Ettore Messina şi-a prezentat demisia din funcţia de antrenor principal al echipei Real Madrid, cel mai titrat club din baschetul masculin european.

Decizia lui Messina vine la doar o zi după înfrângerea suferită de madrileni, pe teren propriu, în faţa campioanei Italiei, Montepaschi Siena, scor 77-95. Realul obţinuse deja calificarea în sferturile de finală ale competiţiei, după ce şi-a câştigat primele cinci confruntări din TOP 16.

Până în prezent Messina nu a motivat această hotărâre însă nemulţumirile au început să apară la adresa reputatului tehnician după înfrângerea suferită pe teren propriu de către Real Madrid în finala Cupei Spaniei, pe mâna eternei rivale Regal FC Barcelona. Nu a fost un eşec oarecare, Messina rămânând fără trofeu câştigat cu echipa merengues, care în acelaşi timp s-a văzut egalată la numărul de cupe naţionale câştigate.
Ar mai fi de adăugat perioada extrem de modestă prin care madrilenii trec. În afara eşecului din finala Copei del Rey, Realul a pierdut două meciuri consecutiv, în deplasările de la Valencia şi Valladolid (locurile 3 şi 4 în Liga ACB la ora actuală). Astfel, albii au la ora actuală o serie de patru înfrângeri consecutive.
O altă posibilă explicaţie poate să se ascundă în maniera prin care Real Madrid a pierdut jocul de aseară. Siena, pregătită de Simone Pianigiani, conducea cu 78-51 la intrarea în sfertul decisiv după 30 de minute de joc efectiv în care echipa italiană şi-a dominat adversara.

De-a lungul carierei, printre numeroasele trofee cucerite, Ettore Messina se mândreşte cu patru titluri în Euroliga masculină: două alături de Kinder Bologna (în 1998 şi 2001), respectiv două cu CSKA Moscova (în 2006 şi 2008). De asemenea, italianul a pierdut două finale alături de echipa rusească, în 2007 şi 2009.

Emanuele Molin, asistentul pe termen lung al lui Messina, va prelua interimatul la Real Madrid. El va conduce echipa din capitala Spaniei în seria cu Power Electronics Valencia din sferturile de finală ale Euroligii.

Foto: www.euroleague.net

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate