CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăEuroliga masculină este întreruptă din cauza pandemiei de Covid-19, la fel ca toate competițiile baschetbalistice, din data de 6 martie 2020. Obiectivul board-ului Euroligii este de a relua actuala ediție, chiar dacă ar fi nevoie de schimbarea formatului.
Ettore Messina, antrenorul celor de la Olimpia Milano, nu crede că actualul sezon al competiției europene poate ajunge la final. Tehnicianul italian a vorbit la RaiSport despre această situație:
„Reluarea sezonului în Euroligă pare foarte dificilă pentru mine. În Italia te poți deplasa cu autobuzul, cu excepția când ai de jucat la Sassari sau Brindisi. Poate într-o situație mai normală, în două-trei luni. Este ceva însă ce nu poți planifica acum. Gândindu-mă la 18 echipe europene, zburând dintr-o țară în altă sau jucătorii americani să revină, pare destul de puțin probabil.”
Olimpia Milano ocupa poziția a 12-a la momentul întreruperii Euroligii cu 12 victorii și 16 înfrângeri. Formați italiană se afla însă la doar o victorie de locurile de playoff.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!