Stiri

EuroCup - Faza a doua - Etapa 5 - Avancronică

Adrian Micinic

Adrian Micinic
21.02.2011

Etapa a 5-a în faza a doua din cadrul ediţiei 2010/11 în EuroCup - cea de-a doua competiţie ca importanţă în baschetul european rezervat echipelor masculine de club poate rezolva ecuaţia calificării pentru mai multe formaţii. Meciurile se vor disputa marţi (22.02).

Grupa I
Unics Kazan este deja calificată pentru sferturile de finală şi ar putea să se menajeze în deplasarea din Insulele Canare. Gran Canaria 2014 are nevoie de victorie mai mult ca oricând după ce a pierdut de două ori cu Cedevita Zagreb.
În schimb, croaţii lui Vladimir "Aco" Petrovic pot rezolva ecuaţia calificării cu o victorie la limită asupra lui Hemofarm Vrsac. Cedevita are două victorii consecutive, cu una mai mult decât locurile 3 şi 4. O victorie directă în acest meci elimină automat pe sârbi şi indiferent de rezultatul celuilalt meci al zilei respectiv de deznodământul ultimei etape, Cedevita ar fi calificată având avantajul dublei victorii în faţa spaniolilor.

Grupa J
Budivelnik Kiev primeşte vizita lui Aris Salonic, într-un meci pe care iubitorii baschetuli îl vor putea urmări în transmisiune directă la EuroSport 2, cu începere de la orele 19:00. Ucrainienii au trei victorii şi o înfrângere, un eventual succes asigurându-le accesul în următoarea fază a EuroCup. Elenii au adunat o singură victorie şi se află în pragul eliminării după ce au câştigat în prima rundă la o diferenţă de 16 puncte.
Le Mans Sarthe au nevoie de victorie în faţa germanilor de la BG Gottingen pentru a mai spera la o eventuală calificare în sferturi. Echipa din Hexagon are o singură victorie, în timp ce deţinătoarea EuroChallenge se mândreşte cu trei victorii în această fază a competiţiei. Francezii trebuie să câştige la cel puţin cinci puncte diferenţă pentru a rămâne în cărţile calificării.

Grupa K
CEZ Nymburk, o echipă deja eliminată din competiţie, primeşte vizita spaniolilor de la Asefa Estudiantes Madrid. Pentru iberici acest meci ar putea consfinţi calificarea în sferturile de finală. Ei sunt liderii grupei, având trei victorii şi o înfrângere.
În schimb, meciul dintre Galatasaray Istanbul şi Pepsi Caserta se anunţă mult mai atractiv. El va fi transmis în direct la EuroSport 2 cu începere de la 20:45. Turcii au două victorii, obţinute în precedentele două etape, iar italienii au trei victorii şi o înfrângere. Caserta a câştigat în tur cu 81-76, astfel încât pentru Galata ar fi recomandată o victorie la cel puţin şase lungimi.

Grupa L
Cajasol Sevilla, echipă deja calificată în sferturi, primeşte vizita elenilor de la Panellinios BC. Meciul aduce faţă în faţă o echipă neînvinsă în această fază şi una care nu a câştigat nici măcar un meci. În tur, Cajasol a triumfat cu 87-82.
La O2 World din capitala Germaniei, Alba Berlin îşi joacă ultima carte în speranţa repetării performanţei din urmă cu un an (când a jucat finala EuroCup). Germanii primesc vizita lui Benetton Treviso. Italienii au trei victorii şi o înfrângere, au câştigat confruntarea directă din tur cu scorul de 75-71 şi sunt motivaţi de faptul că turneul final al acestei competiţii se va disputa în primăvara acestui an chiar la Palaverde, din Treviso.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate