Stiri

Euroliga feminină - Ekaterinburg va găzdui turneul final din acest an

Adrian Micinic

Adrian Micinic
07.03.2011

FIBA Europe a dezvăluit, astăzi (luni, 07.03), faptul că oraşul rusesc Ekaterinburg va găzdui turneul final al Euroligii feminine la baschet - ediţia 2011. Evenimentul se va desfăşura în perioada 8-10 aprilie anul curent.

Turneul final al celei mai importante competiţii din baschetul european feminin la nivel de club a fost accesibil în actuala ediţie pentru două echipe ruseşti, respectiv două iberice: UMMC Ekaterinburg, Spartak Moscova Vidnoje, respectiv Ros Casares Valencia şi Halcon Avenida Salamanca.

În semifinalele competiţiei, conform regulamentului în vigoare, cele două echipe din Rusia se vor confrunta între ele, tot aşa cum cele iberice se vor duela pentru un loc în marea finală.

Ekaterinburg devine a doua gazdă rusească a Final Four-ului Euroligii feminine după ce Moscova a găzduit turneul din 2007. Apoi, Brno (Cehia) a fost gazda Final Four-ului din 2008, Salamanca în 2009, respectiv Valencia în 2010. Aşadar, tragem concluzia că dintre cele patru echipe calificate la turneul final din acest an singura care nu a găzduit acest eveniment este chiar Ekaterinburg.

UMMC Ekaterinburg este vicecampioana Rusiei în ultimii patru ani şi a pierdut semifinala Euroligii feminine în 2008, 2009 şi 2010. De fiecare dată Spartak Moscova a învins-o, club care a cucerit ultimele patru ediţii ale campionatului din Rusia, respectiv ale Euroligii.

FIBA Europe a comunicat că în cadrul acestei săptămâni va dezvălui noul format al Euroligii feminine, unul care va intra în vigoare începând cu ediţia 2011/12. Va fi un nou pas al noii conduceri a forului european, după mărirea numărului echipelor participante la EuroBasket, respectiv eliminarea eşaloanelor valorice la nivel de echipe naţionale la seniori.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate